Asociaţia Naţională Cultul Eroilor „Regina Maria” – filiala județeană Sibiu pregătește o ediție specială a revistei SIBIUL EROIC, prin care marchează două decenii de la înființarea acesteia.
„Primul număr special al revistei SIBIUL EROIC, revista de cultură și educație patriotică, se va lansa în data de 25 noiembrie 2023, la Sala THALIA și este consacrat în întregime împlinirii, în noiembrie 2023, a 20 de ani de la înfiinţarea Asociaţiei Naţionale Cultul Eroilor „Regina Maria” – filiala județeană Sibiu. Aşadar, o ediţie aniversară care îşi propune să treacă în revistă, fie şi pe scurt, momentele care au marcat activitatea unei organizaţii neguvernamentale născută în perioada presantă de după evenimentele din 1989 care au dus la căderea regimului totalitar. Anii ’90 au fost un fel de „epocă de bronz” a societăţii româneşti, când zeci de opere comemorative de război au fost profanate şi jefuite de aproape toate componentele lor de bronz: de la busturi şi statuete, la plăci şi efigii, vulturi şi cruci etc. Toată simbolistica funerară realizată de mari artişti plastici şi arhitecţi, care dădea personalitate şi măreţie acestor monumente, a fost distrusă pentru totdeauna. Asociaţia Naţională Cultul Eroilor „Regina Maria”, la nivel național, s-a numărat printre puţinele instituţii de la acea vreme care au încercat să pună capăt profanărilor, să readucă trecutul nostru istoric în conştiinţa civică, să cinstească eroii şi faptele lor. Dedicăm acest număr aniversar tuturor celor care au susţinut, în mod voluntar, ceea ce am putea numi astăzi „mişcarea Cultul Eroilor”!“, transmite Col. rtr. Petru Bejenaru, Președintele Asociației Naționale Cultul Eroilor ”Regina Maria”, filiala Sibiu.