REVIN SERILE SIBIULUI și CĂLĂTORII în LUME

După o pauză estivală, prezentările dedicate istoriei Sibiului și călătoriilor prin lume, organizate de către Asociaţia pentru Înfrumuseţarea Oraşului Sibiu, la Cafe Wien respectiv ceainăria TeaSpot, reîncep.

 

Astăzi întâlnirea este dedicată campaniilor electorale și politicii sibiene din perioada interbelică. Invitat este dl. Sorin RADU, dr. profesor universitar în cadrul Universității Lucian Blaga din Sibiu, considerat a fi unul dintre cei mai importanți specialiști în istorie sistemelor electorale din România.

 

Marți,  2 octombrie 2012, Arpad Fekete ne va plimba prin Alaska și Hawaii în cadrul noii ediții a Călător din Lume. Vă așteptăm așadar începând cu orele 20.00 la TeaSpot Cafe, pe strada Tribunei, nr. 33.

 

 

Serile Sibiului este cel mai longeviv proiect al Asociaţiei pentru Înfrumuseţarea Oraşului Sibiu, iniţiat încă din noiembrie 2009. Astăzi a ajuns astăzi la cea de a 24-a ediţie. CScopul acestor proiect este de a apropia specialiştii din domeniul cercetării Sibiului de publicul larg, nespecializat dar doritor de a descoperi istoria noastră, reuşind astfel a face cât mai cunoscută istoria locală.

 

Călător în Lume este unul din noile proiecte ale AIOS, inițiat în 2012, ajungând astăzi la cea de a șaptea ediție.  Ideea proiectului este aceea de a aduce pe sibienii care au descoperit lumea în dialog cu cei pasionați de călători, reînodând astfel o mai veche tradiție a călătoriilor sibieni.

 

 

Aşadar, vă aşteptăm în această seară, de la orele 18.00 la Cafe Wien pentru a intra în universul lumii medievale sibiene iar marți de la orele 20.00 la TeaSpot Cafe pentru a descoperi Alaska și Hawaii-ul.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*