Promoția 1980-1984 a vechiului Institut Teologic de Grad Universitar din Sibiu, actuala Facultate de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Șaguna”, s-a reîntâlnit marți, 14 mai, la 40 de ani de la absolvirea cursurilor de licență, scrie mitropolia-ardealului.ro.
Foto: mitropolia-ardealului.ro
Un sobor de preoți condus de Pr. Prof. Univ. Dr. Vasile Mihoc, vicar administrativ al Arhiepiscopiei Sibiului, a oficiat în capela Facultății de Teologie din Sibiu un Te Deum și o slujbă de parastas pentru profesorii și colegii trecuți la cele veșnice, după care membrii promoției 1980-1984 au ascultat cuvântul Părintelui Mitropolit Laurențiu al Ardealului.
Reprezentanții promoției au oferit ca dar și mulțumire, pentru arhiereasca binecuvântare și prezență, o icoană cu Maica Domnului, o copie după icoana Maicii Domnului din Ierusalim sau Ierusalimitissa, Părintelui Mitropolit Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului.
Foto: mitropolia-ardealului.ro
Întâlnirea a continuat în Aula „Mitropolit Ioan Mețianu” unde membrii promoției 1980-1984 au prezentat realizările pe plan misionar și pastoral, dar și pe plan familial.
Au fost transmise mesaje din partea profesorilor care nu au avut posibilitatea să participe la această revedere, dar și din partea colegilor din diaspora românească. În cadrul întâlnirii au fost depănate amintiri legate de cei patru ani de studenție de la Sibiu și au fost evocați marii profesori din acea vreme.