În ciuda dificultăților economice și politice din ultima vreme, care au generat nemulțumiri, localitatea Ocna Sibiului trecut cu bine peste provocări, arată primarul Claudiu Predescu. Potrivit acestuia, datorită eforturilor constante depuse de administrația locală, orașul a reușit să mențină în derulare toate proiectele demarate, fără a fi afectate de criza economică.
de Maria-Antonia Oana
Printre principalele proiecte în curs se numără reamenajarea Parcului Gării și a Parcului Balnear, lucrări care avansează conform graficului stabilit. De asemenea, până la finalul anului, se vor finaliza lucrările de reparații a Centrului Cultural, un spațiu destinat evenimentelor festive.
Un alt proiect important este implementarea transportului metropolitan. Ocna Sibiului va fi inclusă în proiectul de transport verde, care va facilita conexiunea între localitățile din apropierea municipiului Sibiu.
Primarul Claudiu Predescu subliniază că aceste reușite sunt rezultatul muncii în echipă și al implicării constante a administrației locale: „Întotdeauna am preferat să acționez, nu să invoc crize economice, capcane birocratice și alte opreliști inevitabile în orice demers. Această atitudine s-a dovedit a fi varianta câștigătoare și iată că la finalul anului, când vom trage linie, vom putea contabiliza câteva reușite ce contribuie semnificativ la bunul mers și modernizarea orașului nostru”.
Totodată, cu ocazia sărbătorilor de iarnă, administrația locală intenționează să organizeze un mic târg de Crăciun în Parcul Central, oferind ocnerilor un prilej de bucurie.















