Primarii comunelor din județul Sibiu s-au reunit marți în cadrul Adunării Generale și Adunarea Reprezentanților Filialei Județene Sibiu a Asociației Comunelor din România.
Foto: ACoR Sibiu
Lucrările Adunării Generale au fost deschise de președintele ACoR Filiala Județeană Sibiu, primar al comunei Sadu – Valentin-Dumitru-Ioan IVAN. Temele abordate au fost următoarele: Execuția Bugetului de venituri și cheltuieli aferente anului 2023; Proiectul Bugetului de venituri si cheltuieli pentru anul 2024; Aprobarea cuantumului contribuțiilor pentru exercitarea activităților de cooperare din cadrul Filialei Județene Sibiu a Asociației Comunelor din România, pentru anul 2024.
În cadrul Adunării Reprezentanților care au calitatea de parte semnatară a Acordului de cooperare privind activitatea de audit public intern a Filialei Județene Sibiu a Asociației Comunelor din România. În cadrul acestei activități a fost supus aprobării Raportul privind activitatea de audit public intern aferentă anului 2023 desfășurată la nivelul Unităților Administrativ Teritoriale membre ale Acordului de Cooperare, precum și Planul anual al misiunilor de audit aferent anului 2024.
Foto: ACoR Sibiu
La finalul discuțiilor cei prezenți la întâlnire au adus în discuție subiecte de actualitate pentru administrația publică locală, cum ar fi: solicitările angajaților din administrația publică privind respectarea Legii salarizării și adoptarea noii Legi a salarizării, așa cum e prevăzut în PNRR, reforma sistemului de finanțare a administrației publice locale și respectarea statutului funcționarului public și protestul membrilor sindicatului Federației Columna – SCOR, calendarul și forma de manifestare a salariaților.
Participarea unui număr de 21 de comune la protestul membrilor de sindicat din cadrul Federației Columna – SCOR, cu recomandarea președintelui ACoR Sibiu, ca activitatea sa fie organizata în așa fel încât să nu fie perturbată relația cu cetățenii și să se poată realiza solicitările urgente.
Din județul Sibiu vor participa la grevă angajații din următoarele comune: Alma, Alțâna, Apoldu de Jos, Arpașu de Jos, Ațel, Biertan, Blăjel, Bruiu, Cârțisoara, Dârlos, Hoghilag, Iacobeni, Loamaneș, Merghindeal, Mihăileni, Poplaca, Sadu, Șeica Mică, Slimnic, Șura Mică și Valea Viilor.
Foto: ACoR Sibiu
Revendicarea principală nu vizează o creștere a salariilor și eliminarea inechităților și a plafonării bazei da calcul la nivelul salariului minim pe economie, aferent anului 2021, respectiv 2350+5%. În concluzie angajații din administrația publică locală nu solicită creșterea salariului ci respectarea Legii 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.
Ultima parte a întâlnirii a fost dedicată proiectului Energie, în care ACoR Filiala Județeană Sibiu este partener. Cei prezenți au participat la un workshop susținut de Dr. Denisa ȘTEȚ – conferențiar la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca și Dr. Ioan TĂUȘAN- lector la Universitatea Lucian Blaga din Sibiu. Tematica a fost: Oportunități privind implementarea proiectelor în domeniul eficienței energetice și a surselor regenerabile de energie, în comunitățile locale.