La data de 8 noiembrie a.c., polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Sibiu au reținut un bărbat, în vârstă de 20 de ani, din Cisnădie, cercetat penal sub aspectul săvârșirii a două infracțiuni de furt.
Foto: Arhivă Mesagerul de Sibiu
Tânărul este bănuit că, în cursul lunii iulie a.c., ar fi sustras articole de încălțăminte dintr-o societate comercială de pe raza municipiului Sibiu, creând un prejudiciu în valoare de 500 de lei.
Ca urmare a probatoriului administrat, polițiștii sibieni de investigații criminale au luat măsura reținerii persoanei în cauză pentru 24 de ore.
Cercetările sunt continuate la nivelul Poliției Municipiului Sibiu, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu.