Rețea ilegală de arme! Sute de case percheziționate în toată România – VIDEO

Polițiștii structurilor arme, explozivi și substanțe periculoase, sprijiniți de alte structuri cu atribuții pe linia poliției judiciare, sub coordonarea Direcției Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase – I.G.P.R., pun în executare azi 316 mandate de percheziție domiciliară în toate județele țării.

Acțiunea este organizată într-un dosar penal, instrumentat la nivelul Serviciului de Investigare a Infracționalității de Mediu din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța.

Se fac cercetări pentru nerespectarea regimului armelor și al munițiilor.

Polițiștii au documentat activitatea infracţională a unei societăți comerciale din afara teritoriului țării, care, prin intermediul unui site, ar fi comercializat, pe teritoriul României, către persoane fizice, arme din categoria celor supuse autorizării şi diferite tipuri de muniţie aferente acestora, fără a respecta condiţiile legii privind regimul armelor şi al muniţiilor.

Activitatea s-ar fi desfăşurat prin plasarea de comenzi către magazinul online, iar societatea în cauză ar fi livrat armele şi muniţiile către cumpărătorii români, prin intermediul firmelor de curierat care introduc bunurile în ţară, fără a declara acest fapt autorităţilor vamale şi fără a îndeplini condiţiile solicitate de legislaţia naţională în acest domeniu.

Acţiunea vizează creşterea gradului de siguranţă şi scoaterea din circuitul ilegal a unor arme supuse autorizării.

De asemenea, la această oră, au loc acțiuni de tip ,,RAZIE”, în toată țara, în scopul prevenirii faptelor antisociale.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*