Teatrul pentru Copii și Tineret „Gong” Sibiu marchează Ziua Unității Germaniei printr-o reprezentație specială a spectacolului „Kunterbunt”, programată vineri, 3 octombrie, de la ora 10:00.
Producția, prezentată în limba germană și regizată de Ana Crăciun-Lambru, este una dintre cele mai apreciate creații ale teatrului sibian, câștigând în 2022 premiul pentru cel mai bun spectacol al Festivalului Internațional „Puck” din Cluj-Napoca.
„Chiar dacă oficial nu mai avem o secție germană pentru copii la Sibiu, am programat acest spectacol ca un simbol al prieteniei. Teatrul „Gong” din Sibiu este singurul teatru public din țară cu spectacole de păpuși în limba germană și suntem mândri să continuăm această tradiție chiar și în noile configurații economice și culturale de la noi din țară.”, a declarat Adrian Tibu, managerul instituției.
„Kunterbunt” spune povestea unui peștișor care, după ce rămâne singur din cauza atitudinii sale egoiste, pornește într-o aventură pentru a-și regăsi prietenii. Montarea propune un univers vizual spectaculos, cu decoruri pop-up unice în România și personaje pline de umor și energie: rechini furioși, crabi ce știu karate și o înțeleaptă caracatiță.
Spectacolul, dedicat publicului de toate vârstele, este animat de actrițele Angela Páskuy și Claudia Stühler, scenografia fiind realizată de echipa Free Puppet Theatre. Contribuția compozitorului Marius Popa, alături de traducerea textului și cântecelor în limba germană realizată de Ciprian Marinescu și Frank Weigand, completează această producție cu o durată de aproximativ 50 de minute, recomandată copiilor de peste 3 ani.
Ziua Unității Germaniei este sărbătorită anual pe 3 octombrie, data care marchează reunificarea țării în 1990, după căderea Zidului Berlinului.
Toate biletele pentru reprezentația de la Sibiu au fost deja epuizate.











