Reportul la Loto 6/49, categoria I, depăşeşte 7,66 milioane lei (peste 1,55 milioane de euro) la tragerea de duminică, 29 mai, în timp ce la Noroc se înregistrează un report de peste 4,38 milioane de lei (peste 886.200 de euro), a anunţat Loteria Română, citată de AGERPRES.
La categoria I a jocului Joker se înregistrează un report în valoare de peste 1,85 milioane de lei (peste 374.700 de euro).
La Loto 5/40 este în joc, la categoria I, o sumă de peste 70.000 de lei, iar la categoria a II-a de circa 50.000 de lei. La Super Noroc reportul cumulat a depăşit 87.300 de lei (aproximativ 17.600 de euro).
La tragerea Noroc Plus de joi, 26 mai, la categoria I, s-a înregistrat un câştig în valoare de 79.407,20 lei. Biletul norocos a fost jucat la o agenţie din Cernavodă.
Duminică, 29 mai, vor avea loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 şi Super Noroc, după ce, la tragerile loto de joi, 26 mai, Loteria Română a acordat 12.706 câştiguri în valoare totală de peste 761.400 de lei.