Replica Danielei Cîmpean la PSD Sibiu: După război mulți viteji se arată!

„După război mulți viteji se arată! Am parcurs o perioadă grea de pandemie în care niciun politician PSD mandatat de sibieni să le reprezinte interesele nu a venit cu nicio inițiativă, niciun aport constructiv, nici pentru spital, nici pentru aeroport, nici pentru nimic altceva”, transmite președinta Consiliului Județean Sibiu, Daniela Cîmpean, în replică la comunicatul PSD Sibiu.

„Brusc, după ce greul a trecut, PSD se trezește în plină <urgență> și convoacă de îndată o ședință a consiliului județean, dar nu pentru a propune soluții, ci pentru e cere explicații și asta, la numai o zi după ședința ordinară. E ușor să chibițezi de pe margine și să blamezi pe cei care acționează, să fii erou după război. Theodore Roosevelt are un citat celebru în care spune: <Nu criticul contează, nu cel care arată cu degetul și aruncă reproșuri către cel care acționează. Meritul aparține omului aflat în arenă, încărcat de praf, care se străduiește din răsputeri>. Am convingerea că sibienii știu să facă deosebirea între fapte și zgomot. Așteptăm în continuare, deși cam fără speranță, ca PSD să ne uimească în sfârșit cu soluții concrete în favoarea sibienilor”, a transmis Cîmpean.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*