Renovarea energetică a Sălii Polivalente Transilvania costă 62,5 milioane lei. Consiliul Județean Sibiu a solicitat fonduri nerambursabile prin Programul Regiunea Centru 2021 – 2027 (CP)

În ședința extraordinară convocată deîndată pe 19 iunie ac, consilierii județeni sunt chemați să aprobe Proiectul de eficientizare energetică a Sălii Polivalente Transilvania, precum și cheltuielile aferente.

FOTO: Consiliul Județean Sibiu

Ulterior votului, Consiliul Județean Sibiu va putea semna contractul de finanțare.

Potrivit documentației, valoarea investiției se ridică la 62,5 milioane lei, din care 1,55 milioane lei este contribuția Consiliului Județean Sibiu, aferentă cheltuielilor neeligibile și cotei obligatorii de 2% din total cheltuieli eligibile.

Suprafața desfășurată a sălii este de 10.660 mp, la care se adaugă o clădire-anexă de 214 mp. Proiectul prevede înlocuirea acoperișului, pereților exteriori și a ferestrelor, cu materiale eficiente energetic. De asemenea, va fi instalat un sistem de producere a energiei electrice prin intermediul panourilor fotovoltaice și vor fi montate pompe de căldură care vor asigura climatizarea spațiului.

Durata lucrărilor este de 34 de luni de la data emiterii ordinului de începere. 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*