În munca mea din cabinet, deci de mai mult de 10 ani, am primit deseori aceleași întrebări de la clienți: „De ce nu reușesc să îmi găsesc o relație potrivită?“ și „De ce ajung mereu să mă îndrăgostesc de persoane care mă rănesc?“.
Oana VASIU |
psiholog clinician, master în psihoterapie analitică
Adevărul este că toți avem în psihicul nostru anumite modele relaționale care ne stau în calea unei relații autentice, fericite și de durată, modele dezvoltate din relațiile din copilărie cu părinții, modele dezvoltate de-a lungul timpului din relațiile eșuate în trecut. Tuturor ni se activează aceste modele în minte, atunci când ne simțim atrași de o anumită persoană. Nu pare să putem ajunge vreodată la relația la care visăm, nu-i așa? Totuși, vestea bună este că, o dată ce înțelegem mecanismele psihicului nostru în ceea ce privește relațiile de cuplu, cu deschidere, acceptare, răbdare, muncă multă, putem să ne îndreptăm spre schimbare și spre a decide conștient destinul vieții noastre de cuplu.
Faptul de a înțelege și a schimba modelele noastre relaționale ne duce în trecut. Așa cum am mai discutat în numerele anterioare, relațiile cu părinții ne influențează modul în care ne raportăm la noi înșine și la ceilalți. Astfel, în cazul în care am avut o mamă disponibilă emoțional, iubitoare, caldă, care să ne încurajeze și să ne valideze, vom avea baza psiho-emoțională pentru o stimă de sine crescută și vom putea să ne îndreptăm atenția spre un partener/o parteneră care să ne perceapă în același mod. Vom avea încredere în noi înșine și în ceilalți și vom alege parteneri care au disponibilitate emoțională în mod echilibrat, care ne oferă atenție și respect. În situația în care mama ne-a arătat numai uneori disponibilitate emoțională, alteori fiind retrasă și rece, noi neștiind și neînțelegând ce am greșit sau ce putem face pentru a-i recăpăta iubirea în perioadele de distanțare, vom avea tendința să alegem parteneri care uneori nu sunt disponibili emoțional, noi căutând constant modalități de a-i atrage din nou atenția. Chiar dacă partenerul/partenera este, de fapt, disponibil/ă, este posibil chiar ca în mintea noastră să se activeze modelul de relaționare cu părinții și astfel să ne așteptăm să primim uneori respingeri, să proiectăm acest lucru pe el/ea, chiar să îi și reproșăm acest fapt. Este important aici să fim deschiși spre răspunsul primit de la pratener/ă, să privim cu deschidere și atenție în noi, pentru a identifica motivul proiecției. O a treia variantă de situație este aceea în care nu am primit deloc căldură emoțională și deschidere în relația cu părinții, o mamă absentă din relația cu noi, evitantă, care ne-a respins constant. Evident, ca urmare a acestui tip de raportare, vom avea tendința să ne blocăm nevoile și dorințele pentru că așteptarea nostră este să fie respinse și de ceilalți, să respingem noi întâi pentru a nu fi respinși, să alegem parteneri care să repete ceea ce am învățat că înseamnă iubirea și anume respingere, răceală și închidere față de partener/ă, astfel să avem teama de a ne atașa de cineva.
Modelele din copilăria timpurie stabilesc modul în care noi învățăm să ne raportăm la noi, la ceilalți și la ceea ce trebuie să facem pentru a obține ceea ce credem că ne dorim. De ce toate acestea? Pentru că, în copilăria mică, noi am știut că relația cu părinții este una de iubire. Modul în care ea a știut să se raporteze la noi s-a fixat ca model de iubire în cuplu și în relația cu noi înșine. Acest model de atașament, cu nesiguranțe în relație cu celălalt, cu lupte pentru a asigura constanța iubirii, sau, dimpotrivă, cu o atașare sigură și constantă, ne va urmări în relațile noastre până ce vom decide să îl conștientizăm și să muncim pentru a-l schimba după ceea ce ne dorim acum, în funcție de cine suntem în mod autentic.
Spuneam la începutul articolului că sunt și alți factori care pot determina modul de selecție a parterului/parteneri, care mai degrabă se situează undeva mai târziu în viață. Evident, dacă am trăit traume în relații anterioare, am învățat să ne ferim de aceleași situații. Din păcate, aceste traume anterioare ne pot încurca în alegerea unor noi parteneri deoarece se activează ca mecanism de alarmă la apariția anumitor situații care ne par a fi asemănătoare cu cele trumatizante. Astfel, dacă în trecut am fost înșelați de o persoană pe care am iubit-o mult, creierul nostru va activa semnale de alarmă și mecanisme de apărare imediat ce iubim din nou, pentru a ne feri de o nouă suferință. Dacă într-o relație mai veche am realizat că nu am fost iubiți, ci ni s-au dorit doar banii, într-o iubire nouă vom avea tendința să credem că se repetă situația veche la orice discuție măruntă despre bani. În astfel de situații este important să ne conștientizăm traumele vechi, să înțelegem așteptările negative care ni s-au format și modul în care este posibil să le proiectăm pe partener, apoi să încercăm să le separăm de relația din prezent. Într-o relație sănătoasă și autentică, putem vorbi despre toate acestea, iar partenerul/partenera ne poate ajuta să clarificăm ce suferințe din trecut se activează și se proiectează în relația din prezent, în așa fel încât să putem trăi o nouă relație de iubire în care să ne simțim împliniți și fericiți.
Oana VASIU
psiholog clinician, master în psihoterapie analitică
telefon: 0740.074.070
