Refugiații trebuie să rămână alături de animalele lor de companie! Petiție adresată companiilor aeriene

”Animalele trebuie să fie alături de oamenii lor până la capătul drumului.” este apelul lansat de Animal Life Sibiu și de alte 7 organizații pentru protecția animalelor din întreaga țară. În acest sens, a fost lansată și o petiție online, prin care li se solicită companiilor aeriene să modifice condițiile de transport, astfel încât cetățenii ucraineni care ajung în România alături de animalele lor de companie să poată pleca mai departe, pe calea aerului, împreună cu prietenii patrupezi. Puteți semna și dumneavoastră petiția aici

Animal Life Sibiu s-a alăturat campaniei inițiate pe campaniamea.declic.ro – ”Animalele alături de oameni până la capătul drumului”. Prin această petiție, inițiatorii și semnatarii le solicită tuturor companiilor aeriene care operează zboruri pe teritoriul țării noastre să-și modifice condițiile de transport și îmbarcare, așa încât animalele de companie sosite din Ucraina să poată fi îmbarcate alături de proprietarii lor, atât în cală, cât și în cabină, având ca singur criteriu de acceptare dotarea fizică a aeronavei și bunăstarea animalului pe parcursul zborului și nu politica obișnuită a companiei.

Sute de refugiați ajung la aeroporturile din România cu animalele lor de companie, câini și pisici, unde află că acestea nu pot fi transportate la destinație, din cauza condițiilor de transport pentru animale, normale în timpuri obișnuite: fie compania aeriană nu permite transportul animalelor, fie condițiile obligatorii de transport nu pot fi îndeplinite integral de către pasagerii deveniți refugiați pe neașteptate și fără voia lor. A apărut deja astfel un fenomen natural, nedorit: abandonarea animalelor la aeroport sau în afara lui. Abandonarea voită a animalelor aduce cu sine traumă suplimentară pentru refugiați, traumă pentru animalele părăsite și puse în situații nefamiliare la care nu se pot adapta sau la care se adaptează dificil, încărcarea suplimentară a efortului deja în acțiune al organizațiilor românești, ucrainene și europene de protejare a animalelor.

”Animalele și-au însoțit proprietarii cale de kilometri, prin inima războiului, iar aceștia nu le-au abandonat. Faptul că se văd siliți să se abandoneze reciproc la aeroport anulează și dezonorează efortul tuturor.

Cu speranța că veți asculta neîntârziat apelul nostru, vă rugăm să ne luați alături în rezolvarea acestei situații sensibile și complexe. Putem oferi și o vom face prompt, în măsura în care și apelurile noastre către donatori și resurse găsesc răspuns în comunitate:
• Puncte de informare la aeroporturi, pentru pasageri și personalul aeroportului;
• Puncte de asistență medicală-veterinară la aeroporturi, inclusiv pentru întocmirea documentelor de călătorie obligatorii pentru animale;
• Cuști de transport pentru cală și cabină.”, este apelul făcut de semnatarii petiției.

Petiția a fost inițiată în data de 12 martie de Grupul de acțiune ”Solidari pentru animalele Ucrainei”. Până acum a fost semnată de 8 asociații pentru protecția animalelor din întreaga țară, printre care și Animal Life Sibiu, dar și de peste 2.900 de români.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*