Reforma din asistența socială analizată la Sibiu de ministrul Muncii și Mitropolitul Ardealului

Ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale, Simona Bucura-Oprescu, aflată în vizită de lucru la Sibiu, a avut o întrevedere cu ÎPS Laurenţiu Streza, Mitropolitul Ardealului şi Arhiepiscop al Sibiului, tema principală de discuţie fiind asistenţa socială, informează AGERPRES.

 

Foto: Facebook Ministerul Muncii și Solidarității Sociale

Conform unei postări pe pagina de Facebook a ministerului de resort, în cadrul întâlnirii, ÎPS Laurenţiu Streza a apreciat modificările legislative în domeniul asistenţei sociale şi a arătat că sectorul social, în care biserica are un rol determinant, trebuie să fie întărit prin efortul întregii comunităţi.

În judeţul Sibiu, Arhiepiscopia a dezvoltat proiecte sociale care sunt modele de bune practici, respectiv o cantină socială susţinută de preoţii din parohii, un cămin pentru persoane vârstnice pentru care s-a obţinut licenţa provizorie şi două grădiniţe.

De asemenea, Sibiul este şi un model de incluziune, aici existând o biserică destinată persoanelor cu deficienţe de auz.

La rândul său, Simona Bucura – Oprescu a arătat care sunt posibilităţile de finanţare care pot fi accesate prin intermediul Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale (MMSS) prin reforma legislativă a asistenţei sociale adoptată recent de Parlament. Aceasta a subliniat că unul dintre principiile de bază din noua lege este acela că finanţarea urmează beneficiarii.

„Pe lângă acest proces amplu de reformă în domeniul social, mai avem un program naţional pentru sprijinirea a 2.000 de comunităţi rurale fără acces sau cu acces redus la servicii sociale şi aici vorbim de servicii comunitare integrate: îngrijitori pentru persoane vârstnice, asistenţi sociali, asistenţi medicali, mediatori şcolari, dezvoltarea şi dotarea centrelor comunitare integrate, sprijinirea formării profesionale continue a asistenţilor sociali din comunităţile rurale, investiţii de infrastructură şi servicii integrate. Noi finanţăm construcţia de centre pentru vârstnici sau persoane cu dizabilităţi, vorbim de 30 de centre, deci există posibilitatea să vă ajutăm. Tot prin acest program, POIDS, finanţăm masa caldă pentru copii şi burse pentru copiii din familiile sărace, pentru că nu ajunge doar să schimbi legea, trebuie să asiguri şi mijloacele necesare pentru ca viaţa acestor oameni să fie mai bună”, a declarat Simona Bucura-Oprescu.

În anul 2023, în contextul Anului omagial al pastoraţiei persoanelor vârstnice, a fost semnat un protocol de cooperare între Patriarhia Română şi Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale, în vederea intensificării cooperării în domeniul social, atât în ceea ce priveşte îngrijirea de lungă durată, cât şi celelalte programe şi proiecte sociale care vizează categoriile sociale dezavantajate.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*