Red Bull Romaniacs închide Bulevardul Corneliu Coposu

Cea de-a XIX-a ediție a raliului hard enduro Red Bull Romaniacs se va desfășura în perioada 26-30 iulie în Sibiu. Evenimentul reunește sportivi din peste 50 de țări, de pe toate continentele.

Competiția va debuta marți, 26 iulie cu bine-cunoscutul Prolog care va avea loc pe bulevardul Corneliu Coposu. Pentru buna desfășurare a evenimentului se impun anumite restricții privind circulația și parcarea pe această arteră. Astfel:

Circulația pe b-dul Corneliu Coposu se închide: 

  • În perioada 23 iulie, ora 18.00 – 25 iulie, ora 23.30, pe tronsonul cuprins între străzile Berăriei și Independenței. Străzile Berăriei și Independenței vor rămâne deschise circulației. Accesul spre Parcarea Teatrului de pe b-dul Coposu dinspre Piața Unirii va fi posibil pe o singură bandă de circulație.
  • În perioada 25 iulie, ora 23.30 – 27 iulie, ora 6.00 se va închide integral, între giratoriul de pe strada Constituției și cel din Piața Unirii. Riveranii vor avea totuși acces către proprietăți, pe o bandă de circulație.

Șoferii sunt rugați să aleagă rute ocolitoare, pentru a evita blocajele.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*