Sibiul este primul judeţ din România care a fost desemnat de un juriu internaţional să fie Regiune Gastronomică Europeană în 2019, alături de regiunea Egeea de Sud din Grecia. Peste 8 milioane de lei din bugetul public vor fi investiți pentru pregătirea programului.
Anunţul oficial a fost făcut, ieri, în curtea interioară a Palatului Brukenthal, de către preşedintele juriului, Diane Dodd, cea care conduce Institutul Internaţional pentru Gastronomie, Cultură, Artă şi Turism. Dacă va reuşi să obţină şi acest statut, Sibiul va atrage şi mai mulţi turişti, după performanţa din 2007, aceea de a fi primul oraş românesc cu titlul de Capitală Culturală Europeană.
Verdictul juriului
Evenimentul de prezentare a candidaturilor pentru Regiune Gastronomică Europeană 2019 a regiunilor Sibiu şi Egeea de Sud, care a fost organizat la Casa Albastră. Alături de personalitățile europene implicate în proiect, au luat parte reprezentanţi ai autorităţilor locale, printre care primarul Astrid Fodor și viceprimarul Răzvan Pop, președintele Consiliului Județean, Daniela Câmpean, prefectul Cristian Roman, precum și primari și șefi de instituții din județul Sibiu. Toți au pledat în faţa juriului pentru desemnarea Sibiului Regiune Gastronomică Europeană în anul 2019. Candidatura judeţului Sibiu a fost susţinută și de Eugen Iordănescu, directorul general al Camerei de Comerţ, Industrie şi Agricultură Sibiu, şi Alin Chipăilă, preşedintele Asociaţiei Judeţene de Turism Sibiu. La final, juriul a decis că regiunea Sibiu va fi în anul 2019 Regiune Gastronomică Europeană, alături de regiunea Egeea de Sud (Grecia). La Sibiu au fost prezenți și oaspeții greci, care, după momentul festiv, și-au prezentat produsele culinare specific regiunii.
Apreciere internațională
Decizia juriului a confirmat că gastronomia este o direcție de dezvoltare în care merită investit, susține Daniela Cîmpean, președintele Consiliului Județean. „Programul Regiune Gastronomică Europeană e o șansă extraordinară de a întări prin gastronomie legături existente şi de a crea altele noi, în contextul unui parteneriat european. Oferă regiunii noastre ocazia de a pune în valoare mozaicul gastronomic rezultat aici din conviețuire multi-etnică de-a lungul secolelor, cu mare potențial de atracție turistică. Hrana sănătoasă reprezintă un liant între mediul urban și cel rural, pentru că oamenii din judeţul Sibiu sunt în căutarea ei, atât în calitate de producători, cât şi de consumatori, lucru dovedit de succesul multor iniţiative culinare ale instituţiilor de interes judeţean. Decizia de azi ne va ajuta să construim mai departe pe baza potențialului pe care îl avem” arată Cîmpean.
Pasul următor
La rândul său, primarul Sibiului, Astrid Fodor, afirmă că este timpul ca Sibiul să depășească o nouă limită, nivelul pe care l-a ridicat în 2007, printr-un program de bună calitate. „Atunci, cultura a fost motorul care a impulsionat economia, turismul și vizibilitatea orașului. Acum, suntem siguri că prin promovarea culturii gastronomice, orașul și regiunea vor primi o nouă motivație să se dezvolte. Principalul scop al programului va fi o creștere economică generată de încurajarea producătorilor din regiunea Sibiu. Îi vom prezenta turiștilor și localnicilor alături de produsele gastronomiei noastre locale tradiționale și vom încuraja o alimentație bazată pe produse de bună calitate. Beneficiile se vor extinde astfel și în domeniul turistic. Un scop la fel de important este cel educativ, obiectivul fiind acela de a învăța să ne hrănim mai sănătos, dar și să utilizăm aceste resurse epuizabile în mod eficient“, consideră Fodor.
Și prefectul Cristian Roman și-a exprimat aprecierea că juriul a deliberat în favoarea Sibiului, „dându-ne şansa să demonstrăm că regiunea noastră este strălucitoare nu doar din punct de vedere cultural, ci are şi un potenţial gastronomic de talie europeană“. „Consider că este esenţial să asigurăm o continuitate pentru promovarea produselor cu specific local, pentru că arta culinară va merge mână în mână cu dezvoltarea turismului, fapt care va aduce beneficii pentru toate ramurile economiei locale“, este de părere Roman.
„Branduri specifice judeţului nostru, precum telemeaua, pateul, pâinea sau salamul de Sibiu vor avea şansa să capete o şi mai mare notorietate prin conferirea titlului Sibiu – Regiune Gastronomică Europeană. Cred că succesul proiectului depinde de implicarea fiecăruia dintre noi.“