Rectorul SNSPA (Școala Națională de Studii Politice și Administrative), Remus Pricopie, susține că cele două propuneri legislative inițiate de Ministerul Educației pentru modificarea sistemului de învățământ din România, nu rezolvă inechitățile sociale și politizează fără precedent sistemul de educație.
„NU cred că cele două propuneri legislative, inițiate de Ministerul Educației, sunt în integralitatea lor în linie cu Proiectul România Educată. Lista de neclarități este lungă, dar trei teme nu au cum să nu iasă imediat în evidență:
(1) nerezolvarea inechităților sociale și a accesului egal la educația de calitate,
(2) inexistența unei axe morale, a integrității şi meritocrației academice și
(3) politizarea fără precedent a sistemului de educație.
Dacă aceste trei subiecte nu sunt corectate, am putea ajunge în situația să avem două legi „noi” care să nu facă nimic altceva decât să redistribuie politic resursele din sistem, în avantajul „celor de la butoane” şi în detrimentul celor care au nevoie de o şcoală de calitate”, a transmis rectorul SNSPA.
O dezbatere publică mimată
Remus Pricopie consideră că dezbaterea publică va corecta multe dintre aceste deficiențe, cu condiția ca această dezbatere să fie una reală, nu un exercițiu steril de comunicare politică, derulat integral în perioada vacanței de vară.
„În opinia mea, fără aceste corecții, cele două propuneri de legi nu vor trece nici de Parlament, nici de Preşedintele Iohannis.
Am salutat şi salut în continuare conceptul România Educată pentru simplul motiv că nu ne mai permitem să înaintăm cu mediocritatea şi politicianismul, care, din păcate, au devenit constante ale politicii din România.
De aceea, noua lege a educației (nu susțin ideea a două legi diferite!) trebuie să fie expresia a ceea ce ne dorim mai bun pentru copiii noştri, nu rezultatul unor contre şi scandaluri politice interminabile. Politicienii trebuie să se ridice la nivelul semnificației istorice a momentului aprobării unei legi de o asemenea însemnătate”, a declarat Remus Pricopie.
SNSPA a anunțat că va participa la dezbaterea publică pe marginea acestor proiecte de legi. Este singura cale instituțională prin care putem încerca să corectăm ceea ce noi credem că este greşit.
„În acelaşi timp, vom asculta cu atenție toate celelalte opinii exprimate, având convingerea că numai prin dialog putem găsi cele mai bune soluții pentru viitor”, a declarat rectorul SNSPA.
Sursa: Presshub.ro