Rectorul Academiei de Studii Economice din București prof. univ. dr. Nicolae ISTUDOR a devenit Doctor Honoris Causa al Universității ”Lucian Blaga” din Sibiu, în cadrul unei ceremonii organizate în 3 noiembrie, în sala Senatului ”prof. Grațian Ștețiu”.
Personalitate marcantă a mediului universitar românesc, prof. Nicolae Istudor s-a remarcat printr-o bogată activitate de cercetare interdisciplinară care i-a adus un prestigiu ştiinţific recunoscut de întreaga comunitate academică din ţară şi în plan mondial.
Astfel, cercetarea ştiinţifică aplicată şi dedicarea pentru formarea viitorilor economişti ai României au generat realizări publicistice valoroase atât pentru studenţi, cât şi pentru practicienii din viaţa economică românească, însumând: 18 cărţi de specialitate şi articole/studii; 4 cursuri, 16 articole Web of Science (ISI), 57 de articole în reviste recunoscute pe plan naţional şi internaţional, peste 61 de comunicări ştiinţifice susţinute în cadrul conferinţelor internaţionale, naţionale sau simpozioane şi exprimă, fără doar şi poate, capacitatea lui Nicolae Istudor de a aborda din ambele perspective, ştiinţific şi practic, tezele contemporane ale economiei.
De-a lungul carierei universitare, a participat la 38 de proiecte de cercetare, dintre care: 6 în calitate de director (din care unul internaţional) şi 32 în calitate de membru (din care patru internaţionale).
”În mod particular, profesorul universitar doctor Nicolae Istudor este implicat activ în viaţa Universității ”Lucian Blaga” din Sibiu, prin susţinerea şi promovarea Facultăţii de Ştiinţe Economice în cadrul Asociaţiei Facultăţilor de Economie din România, contribuind la valorificarea cercetării ştiinţifice studenţeşti şi la îmbunătăţirea procesului educaţional în cadrul programelor de studii gestionate de facultatea noastră.
Acordarea titlului de DOCTOR HONORIS CAUSA şi primirea sa în rândul membrilor de onoare ai corpului academic al Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu reprezintă gestul de recunoaştere a valorii incontestabile a domnului Nicolae Istudor, dobândită într-o viaţă dedicată studiului ştiinţelor economice şi aplicării cunoştinţelor din domeniu în folosul societăţii.
Decizia Facultăţii de Ştiinţe Economice de a propune Senatului Universităţii “Lucian Blaga” din Sibiu acordarea Titlului onorific de Doctor Honoris Causa al Universităţii din Sibiu Domnului profesor universitar doctor Nicolae Istudor s-a fundamentat pe argumente solide, susţinute de activitatea şi opera ştiinţifică ale Domniei sale pe parcursul a trei decenii în cercetare şi la catedră în domeniul învăţământului economic şi agrar, dublate de contribuţia domnului Istudor în atragerea în parteneriat a universităţii noastre în programele educaţionale și proiectele comune. Avem, aşadar, deosebita onoare – şi bucurie de asemenea, de a acorda acest titlu onorific unei personalităţi ce se bucură de un înalt prestigiu profesional, recunoscut de către întreaga comunitate academică din domeniul economic”, se arată în LAUDATIO prezentat de Decanul Facultăţii de Ştiinţe Economice, prof.univ.dr.habil. Cristina Tănăsescu.