Cea de-a 11-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania, ediția de Sibiu, s-a încheiat duminică seara, 25 iunie, cu Piața Mare arhiplină la proiecția filmului Povestea Iubirii / The history of love. Proiecția a fost una dintre cele mai reușite din istoria festivalului de la Sibiu, cu peste 2.200 de oameni prezenți în fața ecranului gigant din centrul orașului.
De altfel, în cele 5 zile de festival, peste 18.000 de cinefili sibieni și turiști veniți din întreaga țară s-au bucurat de peste cele 40 de titluri programate pentru ediția TIFF Sibiu din acest an, potrivit organizatorilor.
Vineri, îndrăgita actriță Manuela Hărăbor a vizionat alături de nostalgicii vechilor filme românești proiecția specială a filmului Pădureanca, actrița fiind de-a dreptul asaltată la finalul proiecției de spectatorii dornici să facă o fotografie sau să obțină un autograf. Sâmbătă, regizorul Anca Miruna Lăzărescu și actorii Răzvan Enciu și Alex Mărgineanu au venit în fața publicului cu proiecția filmului „La drum cu tata”, savurat din plin de publicul ce a umplut Piața Mare până la refuz. Filmul spune povestea unei familii româno-germane din Arad ce pornește spre Republica Democrată Germană și sfârșesc prinși în haosul politic din Europa anului 1968.
Câștigătorul Ursului de Aur la Berlinale 2017, “Despre trup și suflet/ On Body and Soul/ A teströl és a lélekröl” (r. Ildikó Enyedi) precum și comedia franceză “O polițistă irezistibilă – fugi dacă poți/ R.A.I.D. Dingue, film regizat de renumitul actor Dany Boon și prezentat la Palatul de Vară Brukenthal din Avrig au fost câteva dintre proiecțiile sold-out ale ediției din acest an. Proiecțiile speciale s-au bucurat de un real succes în rândul publicului sibian. Pe lângă proiecția de la Avrig, sute de spectatori au ales să își petreacă seara fie la Gura Râului, în apropierea barajului într-o atmosferă câmpenească la filmul Varză, cartofi și alți demoni sau în Muzeul în Aer Liber unde au avut ocazia să vizioneze Regele Belgiei / King of the Belgians.
Cele trei locații permanente ale TIFF Sibiu, Teatrul Gong, Sala Astra Film Cinema și sala Thalia, au găzduit la rândul lor, în cele cinci zile de festival, un număr record de filme, ceea ce a dus la un număr mai mare de spectatori decât în anii precedenți. În lumina lunii / Moonlight, câștigătorul premiului Oscar în 2017, Breaking News, producție românească a anului 2017 sau documentarul Planeta Petrila și Ana, Mon amour sunt doar câteva dintre titlurile cu priză la publicul sibian.
TIFF Sibiu 2017 este un eveniment organizat de Asociaţia Festivalul Internațional de Film Transilvania, cu sprijinul Ministerului Culturii, CNC și cofinanțat de Consiliul Local Sibiu, prin Primăria municipiului Sibiu.