Recitalurile Enescu la Sibiu continuă cu Diotima și pianista Victoria Vassilenko

Diseară, melomanii sunt invitați la cel de-al doilea recital din cadrul Festivalului Enescu, la Sibiu, susținut de Cvartetul Diotima.

Evenimentul va avea loc în Sala Festivă a Bibliotecii Astra, de la ora 19.00.

Aflați pentru prima dată la Sibiu, cei patru muzicieni ai Cvartetului Diotima vor surprinde publicul datorită stilului unic de a aborda atât lucrări ale compozitorilor consacrați precum Bartók, Debussy, Ravel sau Onslow, cât și a apropierii față de lucrările moderne și contemporane. În cadrul recitalului de la Sibiu au inclus și compoziția lui George Enescu – Cvartetul nr. 2 în Sol major, op. 22, nr. 2.

Mâine, pianista Victoria Vassilenko, câștigătoarea Premiului I al Secțiunii Pian a Concursului Internațional George Enescu 2016, va susține un recital la Sala Thalia, de la  ora 19.00.

 

Săptămâna viitoare, la Sibiu, vor avea loc două recitaluri excepționale de vioară, tot în cadrul Festivalului Internațional „George Enescu”. Luni, 18 septembrie, de la ora 19.00, violonistul Erzhan Kulibaev, laureat al Concursului Internațional George Enescu 2016, va susține la Sala Thalia un recital acompaniat de pianistul Iulian Ochescu. Vineri, 22 septembrie, va avea loc ultimul și cel mai așteptat recital care va și încheia seria evenimentelor muzicale marca „Enescu” la Sibiu. Este vorba de concertul marelui violinist Maxim Vengerov, care va cânta acompaniat de pianistul Vag Papian. Evenimentul va avea loc la Sala Thalia, de la ora 19.00, cu casa închisă, după ce toate biletele au fost epuizate.

foto: Dragoș Dumitru

Ansamblul L’Arpeggiata și contratenorul Philippe Jaroussky au uimit publicul din Sibiu

Ansamblul L’Arpeggiata și contratenorul Philippe Jaroussky au deschis aseară seria „Recitalurilor Enescu, la Sibiu”, printr-un concert greu de descris în cuvinte de spectatori. Biserica Evanghelică a găzduit recitalul „Teatro d’amore – Claudio Monteverdi și contemporanii săi”, iar spectatorii au aplaudat minute în șir fiecare muzician în parte. La final, aceștia au mărturisit că astfel de momente sunt unice:

„A fost extraordinar, noi am venit din Cluj special pentru acest concert. Suntem fani Jaroussky, l-am ascultat de foarte multe ori pe Youtube, dar nu m-am gândit niciodată că o să ajungem să-l vedem live, iar ansamblul L’Arpeggiata este deosebit. E de nedescris emoția pe care am simțit-o”, a declarat un domn care a venit cu întreaga familie de la Cluj.

Cristina Pluhar / foto: Dragoș Dumitru

„A fost tulburător. Așa mă bucur de mult că am venit, nu știam nici de Jaroussky, nici de L’Arpeggiata, însă fiul meu, care a studiat Conservatorul, m-a sunat și mi-a spus că dacă tot sunt din Sibiu, nu trebuie să ratez acest concert. Și a avut dreptate. Pot să spun că este evenimentul anului pentru mine, de fapt al mai multor ani. A fost extraordinar de frumos, nu știu cum să descriu mai bine în cuvinte”, a spus o sibiancă.

La finalul recitalului, artiștii au oferit autografe spectatorilor și s-au bucurat să vadă oameni veniți și din alte țări, special pentru ei și pentru acest concert. Christina Pluhar, inițiatoarea Ansamblului L’Arpeggiata, a fost impresionată mai ales de biserica în care au cântat: „A fost încântător să fim aici, nu știam de Sibiu, este uluitor de frumos orașul, la fel și biserica în care am cântat. A fost o adevărată plăcere să putem susține recitalul în această biserică de o frumusețe rară, care are o istorie aparte și o acustică bună. Eu una, sunt foarte fericită că am ajuns aici. Recitalul pe care l-am susținut a fost un moment special pentru noi, am simțit și energia publicului care a fost minunat. Ceea ce ați ascultat, este rezultatul muncii noastre de foarte mulți ani. Cu Philipe Jaroussky lucrăm de mult timp, din 2005, dar ne cunoaștem din 1999. Iar ce ne ține împreună este frumusețea muzicii, un pic de organizare și dorința de a descoperi cât mai multe în lumea muzicii și de a oferi publicului ceea ce simțim și acumulăm”.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*