De ce m-ați dus de lângă voi,
De ce m-ați dus de-acasă?
Să fi rămas fecior la plug,
Să fi rămas la coasă.
(Octavian Goga, Bătrâni, Luceafărul, Budapesta, 1 Decembrie, 1902)
Mărginimea Sibiului este, neîndoielnic, unul dintre leagănele civilizației montane transilvane, păstrător al unor impresionante comori spirituale românești.
Aflați, veacuri de-a rândul, la margine de imperiu, în bătaia vântului, departe de școlile înalte, cu învățătură aleasă, mărginenii au rezistat prin credință, prin limbă, tradiții și obiceiuri, transmise nealterate din neam în neam, din generație în generație…
Și totuși, în ciuda vremurilor, mai mereu întunecate, din Mărginime au răsărit, din timp în timp, nume alese, care au strălucit și au adus lumină și speranță în casele și în sufletele mult și îndelung năpăstuiților lor frați. Inocențiu Micu Klein, Samuil Micu, Octavian Goga, Ioan Lupaș, Onisifor Ghibu… Sunt doar câteva dintre numele mărginenilor care au marcat profund istoria și cultura României!
Ce locuri, ce vremuri, ce oameni, ce fapte!…
Iar Marea Unire, ce minunată împlinire! Din graniță de imperiu, Mărginimea Sibiului avea să devină o inimă de Românie! Prilej bun și pentru tot mai mulți dintre copiii muntenilor să bată la porțile școlilor înalte, spre care tânjeau de-atâta amar de vreme! Să bată, să intre și să se instruiască temeinic, în limba lor! Având nădejdea că Țara va avea nevoie de umărul lor, dar mai ales de mintea și de priceperea lor!…
Intre satele Mărginimii, Jina ocupă un loc aparte. Satul cu numele zânei – Sinna ori Zina, cea care i-a călăuzit spre munte, spre libertate, pe românii alungați de coloniștii imperiali din locurile de baștină de la șes, avea să devină satul binecuvântat și mândru de oieri, vestit până departe, peste hotare, pentru priceperea și vrednicia jinarilor săi. Vrednicie care i-a ajutat să reziste asprimii vremurilor, mai mereu potrivnice.
Ei bine, încetul cu încetul, tot mai multe dintre urmașele Zânei, dintre mamele de jinari, au fost acelea care au simțit adierea vântului schimbării, hotărând să-și instruiască pruncii în școlile de la oraș, trimițându-i, adesea cu mari sacrificii, spre Sibiu, ori și mai departe, spre Cluj ori București…
Așa s-a întâmplat și cu cei șase copii ai familiei Budrala din Jina, Ionică – ajuns inginer și economist, Elena – profesoară de matematică, Dumitru – economist, regizor și doctor în antropologie, Marioara – funcționară, Gheorghiță – inginer agronom și master în drept internațional, și Niculiță – inginer agronom, economist și doctor în agronomie.
Dumitru Budrala, cel de-al treilea frate, avea să fie purtătorul de steag, cel care a luat cu sine zestrea de tradiții și obiceiuri din Mărginimea copilăriei sale, primenind-o în veșminte alese și făcând-o cunoscută Țării, dar și mai departe, peste mări și țări.
Absolvent al Academiei de Științe Economice București, cu studii de cinema la Bruxelles, doctor în antropologie vizuală al Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca, Dumitru Budrală este, neîndoielnic, una dintre personalitățile de primă mărime ale culturii transilvane. Cetățean de Onoare al Județului Sibiu, este director Astra Film, fondator al Festivalului Internațional de cinema documentar de la Sibiu „Astra Film Festival”, membru fondator al Asociației „Sibiu – Capitală Culturală Europeană”, realizator de filme documentare, regizor, director de imagine, fotograf, membru al juriului la festivaluri internaționale de film, fondator și președinte al Fundației Astra Film.
Mi-au fost mai apropiați frații cei mici Budrala, colegi de facultate ai mei, Niculiță, cel ajuns pentru o vreme director general la Direcția Județeană de Agricultură Alba, și, mai ales, Gheorghiță Budrală…
Gheorghiță a făcut Agronomia, ca student eminent, la Cluj-Napoca, la începutul deceniului opt al veacului trecut. Cu o largă deschidere spre cunoaștere și spre frumos, Gheorghiță ar fi putut studia, cel puțin cu același succes, și filosofia, și filologia, teologia, artele…
Incă din anul întâi de facultate, Gheorghiță înjghebase la Agronomia clujeană, o trupă de teatru, aducând pe scena Casei de Cultură a Studenților „Năpasta” lui Caragiale. Iată ce consemnam, despre isprava lui Gheorghiță și despre cea a altui student la fel de „breaz”, de la acea vreme, într-un supliment al revistei „Napoca Universitară”: „Nu se cunosc între ei, sunt de la facultăți diferite, au adus pe scenă formații de genuri diferite…Ce au avut în comun formațiile lor? Calitatea și, mai ales, posibilitățile de îmbunătățire a calității spectacolelor lor. Colajul „Starea de război”, prezentat de Facultatea de Istorie – Filosofie, în regia lui Ovidiu-Coriolan Pecican, având la bază versurile aceluiași, a constituit o surpriză plăcută pentru cei prezenți la spectacol.
Lucruri bune a realizat și Gheorghe Budrală cu formația de teatru a Facultății de Agricultură și Horticultură. Montând cu mult curaj „Năpasta”, Gheorghe Budrală a reușit, spre surprinderea multora, să realizeze un spectacul de înaltă ținută.
Atât Ovidiu-Coriolan Pecican cât și Gheorghe Budrală, lasă să se întrevadă, prin ceea ce au arătat publicului, că astfel de surprize plăcute ne vor mai oferi în viitor. Numele lor sunt, fără îndoială, două nume de care se va mai auzi…”.
Și Gheorghiță avea să continue să facă școală, dar și spectacole, în anii de studenție. Cu trupa lui de teatru și cu ”Niște Țărani” ai lui Dinu Săraru, a cucerit deopotrivă laurii festivalurilor studențești, dar și aprecierea scriitorului, director la acea vreme al Teatrului Mic din Capitală.
Dar Gheorghiță a mers și mai departe, fiind sufletul brigăzii artistice a facultății, brigadă care avea să se ia la trântă cu mult mai galonatele sale surate, brigăzile „Bum”, a Facultății de Mecanică, „patronată” de Nicu Havrileț, și de cea a Științelor Economice, cu Gelu Cârlig la butoane. Ce nume grele, ce trupe, ce vremuri! Iar Gheorghiță, în prima linie…
Dar, gata facultatea, gata cu joaca! Pentru Gheorghiță urma adevăratul spectacol, un spectacol cu roluri dificile, cu regizori și actori imprevizibili…
Un spectacol greu, în două acte distincte, primul consumat înainte de 1989, al doilea după, în care Gheorghiță a avut rolul de inginer, ajuns pe diferite trepte în structurile din agricultura județului său ori din cea națională…
Odată încheiat și acest spectacol, pentru Gheorghiță se deschide, cum altfel, o etapă nouă, un spectacol de altă natură! Noul spectacol este reprezentat de cartea sa, „Intre bătaia vântului și rodul pământului – Poveștile unui agronom”, apărută recent la Editura „Tritonic” din București.
O carte care generează deopotrivă bucurie și tristețe în sufletul celui care-i răsfoiește paginile. Bucurie pentru că realmente este o plăcere să te-avânți pe firul poveștilor lui Gheorghiță, depănate cu harul propriu, inconfundabil. Tristețe? Cum altfel când spectacolul prezentat de Gheorghiță, este unul încâlcit, în care eroul nostru se confruntă adesea cu morile de vânt în lupta sa pentru normalitate, pentru a aduce lumină într-un sistem întunecat, încremenit de multă vreme în obscuritate.
De altfel, poveștile agronomului Gheorghiță s-ar potrivi de minune cu posibile povești pe care le-ar putea depăna dascălul de țară, medicul, ori alt specialist care a trecut prin cele două epoci, cea comunistă și cea de originală democrație, ori, cum o definea unul dintre „regizorii” „spectacolului” ilustrat de Gheorghiță, „democrație de cumetrie”…
Cartea lui Gheorghiță, pe cât de ușor și plăcut la citit, este pe atât de greu de povestit. O carte în care cititorul se poate regăsi el însuși în multe momente, în multe dintre întâmplările cu tovarăși și cu domni, cu activiști de partid ori de partide, cu funcționari corupți, cu bune și mai ales cu rele, prin care mai toți specialiștii au trecut. O carte jurnal, în care autorul parcurge un lung traseu, de la dubla repartiție, producție – cercetare, până la părăsirea sistemului. Un drum început în CAP-ul din Broștenii Sibiului, continuat prin Apoldu de Jos, ca inginer ori inginer șef, ajuns, în democrație, deschizător de drum în APIA Sibiu, apoi director general al Direcției Județene Agricole Sibiu ori președinte al Asociației Aberdeen Angus…
Fără îndoială, cartea „Intre bătaia vântului și rodul pământului – Poveștile unui agronom” este o carte – spectacol, o carte – lecție, o carte cu gust dulce – amărui, o carte care merită să fie citită și din care ar merita să fie trase învățăminte!
Felicitări Gheorghiță Budrala! Și nu zăbovi cu următoarea carte!
Emil A. LUCA
