Poliția din Sibiu a descins joi dimineață în satul Cașolț pentru o acțiune de amploare. Zeci de polițiști, inclusiv echipe speciale și câini, caută probe într-un caz de tulburare a liniștii publice, bătaie și distrugere.
Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu anunță că desfășoară o amplă acțiune de tip „Razie”, în localitatea Cașolț, pentru creșterea gradului de ordine și siguranță publică, dar și pentru continuarea cercetărilor într-un dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunilor de tulburare gravă a ordinii și liniștii publice, lovire sau alte violențe, violare de domiciliu și distrugere.
Sunt în derulare 4 percheziții domiciliare, urmând a fi puse în aplicare mai multe mandate de aducere.
Pe lângă probarea activității infracționale a unor persoane cercetate penal, acțiunea se concentrează pe prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere și depistarea șoferilor care conduc sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive, verificarea deținătorilor de arme legale, precum și verificarea respectării legislației pe sisteme de pază și fiscalizarea activităților comerciale desfășurate de societăți.