În perioada 6 – 8 septembrie, polițiștii Biroului Combaterea Delictelor Silvice din cadrul Serviciului Ordine Publică Sibiu, împreună cu reprezentanți ai Gărzii Forestiere Brașov au desfășurat acțiuni specifice pe linia prevenirii și combaterii ilegalităților din domeniul prelucrării, depozitării și comercializării materialului lemnos.
În cadrul acțiunilor, au fost efectuate activități de control la depozitele de material lemnos a 3 agenți economici, din Turnu Roșu și Avrig.
În urma măsurătorilor efectuate, s-a constatat o diferență 173,08 mc lemn rotund, lemn de foc și cherestea între stocurile faptice și cele scriptice înscrise în programul SUMAL.
Societățile comerciale au fost sancționate contravențional conform legii 171/2010, fiind aplicate 11 sancțiuni contravenționale în valoare de 35.000 lei, fiind dispusă și confiscarea valorică a cantității de 163,93mc material lemnos în valoare de 40.198 lei (fără TVA) și faptică a cantității de 9,15 mc lemn rotund rășinos, în valoare de 5.500 lei (fără TVA), predat în custodie Ocolului Silvic Sibiu pentru valorificare conform legii.