Razie de PROPORȚII pe A1! Sute de șoferi amendați, mulți lăsați fără permis – FOTO

În perioada 09 – 11 februarie a.c., polițiștii Biroului Poliție Autostrada A1 Râmnicu Vâlcea – Deva au desfășurat ample acțiuni în scopul conștientizării șoferilor cu privire la necesitatea abordării unei conduite preventive pentru creșterea gradului de siguranță în trafic. Activitățile s-au derulat pe tronsonul A1 km. 260 (Cristian, jud. Sibiu) – km. 325 (Sebeș, jud. Alba).

FOTO: IPJ Sibiu

În cadrul acțiunilor, au fost controlate 280 de autovehicule, 235 de șoferi au fost testați alcoolscopic și 12 șoferi au fost testați cu aparatura din dotare pentru depistarea consumului de substanțe psihoactive.

În urma abaterilor constatate, polițiștii au aplicat 222 de sancțiuni contravenționale în valoare de 135.000 de lei, dintre care 70 pentru viteză excesivă, 22 pentru oprire nejustificată pe banda de urgență, 20 pentru neportul centurii de siguranță, 10 pentru defecțiuni tehnice, 5 pentru nerespectarea timpilor de odihnă, 4 pentru indisciplină pietoni și 91 pentru alte abateri.

De asemenea, au fost reținute 21 de permise de conducere, astfel: 18 pentru viteză peste limita legală, 2 pentru conducere sub influența alcoolului și 1 în urma constatării infracțiunii de conducere sub influența substanțelor psihoactive.

Au fost retrase 16 certificate de înmatriculare, 4 plăcuțe cu număr de înmatriculare, dar și 2 cartele tahografice.

În ceea ce privește regimul de viteză, trei conducători auto au fost depistați circulând cu o viteză mai mare de 70 de km/h decât limita legală. Este vorba despre un brașovean în vârstă de 19 ani, cu vechime în conducere mai mică de 1 an (189 km/h), un buzoian în vârstă de 30 de ani (210 km/h) și un băcăuan în vârstă de 39 de ani (214 km/h), toți fiind sancționați contravențional cu amendă în valoare de 1.485 de lei și suspendarea dreptului de a conduce autovehicule pe o perioadă de 120 de zile, dovada eliberată fiind FĂRĂ DREPT DE CIRCULAȚIE.

Duminică seara, în urma testării cu aparatul din dotare a șoferului unui autoturism, un bărbat în vârstă de 37 de ani, din județul Alba, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.

Întrucât rezultatul afișat de dispozitivul de testare nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, șoferul  a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a consumului de substanțe interzise.

În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența substanțelor psihoactive.

Pe parcursul acțiunilor desfășurate de către polițiștii Brigăzii Autostrăzi au fost depistați doi conducători auto ai unor ansambluri tir care, la controlul documentelor, le-au înmânat polițiștilor polițe de asigurare RCA susceptibile a fi false. Astfel, pe numele unui bărbat în vârstă de 36 de ani, din județul Dâmbovița și al unui bărbat în vârstă de 46 de ani, din județul Galați s-au deschis dosare de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunilor de fals sub semnătură privată, respectiv uz de fals.

Acțiunile polițiștilor Biroului Poliție Autostrada A1 Râmnicu Vâlcea – Deva vor continua în scopul creșterii gradului de siguranță rutieră.

 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*