Războiul deșeurilor

Consiliul Local Local Sibiu și Primăria Sibiu nu sunt de acord ca autoritățile din județul Alba să aducă deșeurile la depozitul ecologic de la Cristian, ce aparține societății Tracon Brăila.

Consilieri locali au votat, ieri, un proiect de hotărâre prin care municipalitatea respinge un contract de colaborare propus a se încheia între Consiliul Județean Alba, asociația ADI Salubris Alba și ADI ECO Sibiu, asociația care gestionează sistemul de management la deșeurilor din județul Sibiu. Trebuie spus că, în calitate de membru ADI ECO Sibiu, Primăria Sibiu are un singur vot, ca și celelalte primării din județ, care fac parte din asociație. Reprezentanții primăriilor spun că în ședința AGA unde s-a discutat colaborarea și-au dat deja acordul de principiu, urmând ca fiecare Consiliu Local să-și exprime poziția printr-o hotărâre și în final să se purceadă la semnarea contractului.

Răspunsul consilierilor municipali vine la o adresă înaintată de ADI ECO Sibiu către Consiliul Local Sibiu, prin care se solicită „adoptarea unei hotărâri privind aprobarea contractului între Consiliul Județean Alba, ADI Salubris Alba și ADI ECO Sibiu, având ca obiect un parteneriat pentru depozitarea deșeurilor municipale și asimilabile colectate la nivelul județului Alba și județului Sibiu, în depozitele conforme de deșeuri aferente celor două județe“.

Alba este în criză

Potrivit raportului de specialitate care însoțește proiectul de hotărâre adoptat, ieri, în Consiliul Local Sibiu, „Această solicitare a ADI ECO a rezultat în urma cererii Unității de Implementare a proiectului «Sistem de management integrat al deșeurilor din județul Alba»“ din cadrul Consiliului Județean Alba către Consiliul Județean Sibiu, de a accepta depozitarea deșeurilor municipale generate pe raza județului Alba la depozitul ecologic de deșeuri menajere și industriale Cristian, județul Sibiu, ca urmare a situației de criză în care se află județul Alba, aflat în imposibilitatea asigurării depozitării deșeurilor municipale. Adunarea Generală a asociaților ADI ECO a avizat favorabil încheierea contractului de colaborare, în ședința din 17 februarie 2017, ședință în cadrul căreia reprezentantul municipiului Sibiu, viceprimarul Răzvan Pop, a fost mandatat expres să voteze împotriva încheierii acestuia. Apreciem că încheierea unei astfel de colaborări nu este benefică pentru UAT Sibiu“, se arată în documentul citat.

Motivele

Printr-o hotărâre din 2010, Consiliul Local Sibiu a aprobat încheierea convenției între SC Tracon SRL și ADI ECO Sibiu, act ce are ca obiect prestarea serviciului de depozitare a deșeurilor provenite, cu precădere din unitățile administrativ-teritoriale ale județului Sibiu, membre ADI ECO Sibiu, în conformitate cu proiectul „Sistem de management integrat al deșeurilor în județul Sibiu“. Proiectul a fost pus în practică începând cu luna noiembrie 2016. „Convenția a fost încheiată până la data de 18 februarie 2030 sau poate înceta înainte de acest termen, în situația în care depozitul ecologic special amenajat în vederea depozitării deșeurilor ajunge la saturare. Acceptarea unor astfel de colaborări ar favoriza reducerea perioadei până la care depozitul ecologic de deșeuri menajere și industriale Cristian, județul Sibiu, ar ajunge la saturare și mai mult, ar putea crea un precedent în inițierea unor astfel de demersuri“, susține conducerea Primăriei Sibiu.

Suntem în minoritate

Deși viceprimarul Răzvan Pop s-a opus colaborării cu ADI Salubris și Consiliul Județean Alba, el a avut singurul vot împotrivă, astfel încât în ședința AGA ADI ECO Sibiu din 17 februarie s-a aprobat în principiu contractul. Acesta se va derula dacă majoritatea celorlalte Consilii Locale vor fi de acord.

 

Problemă veche

Firma Tracon a preluat la Cristian și deșeuri din județele Alba, Brașov, Vâlcea și Hunedoara, din toamna anului 2015, deși autorizația integrată de mediu nu îi permitea asta. Tracon trebuia, în fapt, să preia doar deșeurile din județul Sibiu și patru localități limitrofe din Alba. Garda de Mediu Sibiu a sancționat operatorul și i-a interzis să mai primească deșeuri din alte județe. În schimb, la insistențele celor din Alba, Prefectura Sibiu a acordat mai multe păsuiri, până când, în august 2016, modificarea unui act normativ a scos criza deșeurilor din domeniul de competență al Comitetului Județean pentru Situații de Urgență. „Atunci s-a autorizat în regim de urgență, doar pe perioadă temporară, ca județul Alba să vină să depoziteze la Sibiu. Eu cred, însă, că soluția nu este să devină Sibiul groapă de gunoi a Transilvaniei. Dimpotrivă, soluția este ca și ceilalți să-și asume responsabilitatea și să ia măsurile și să facă investițiile necesare, astfel încât acest lucru să nu se mai întâmple“, spunea acum un an Cristiana Pașca-Palmer, ministrul de atunci al Mediului, Apelor și Pădurilor.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*