Rata anuală a inflaţiei în perioada mai 2024 – mai 2023 a scăzut la 5,1%, iar cele mai mari scumpiri s-au înregistrat la o serie de alimente, precum carnea de porc, pește, dar și la medicamente, detergenți și servicii.
La nivel european, România a avut cea mai mare rată a inflației în primul trimestru a acestui an.
În luna mai, rata anuală a inflației în România a coborât la 5,12%, de la 5,9% în aprilie, în condiţiile în care mărfurile alimentare s-au scumpit cu 1,24%, cele nealimentare cu 6,38%, iar serviciile cu 9,29%, potrivit datelor publicate miercuri de Institutul Naţional de Statistică (INS).
Serviciile poştale, medicamentele şi detergenţii, în topul scumpirilor din mai 2024
Serviciile poştale, medicamentele şi detergenţii se află în topul scumpirilor înregistrate în mai 2024, comparativ cu aceeaşi lună a anului anterior, potrivit datelor INS.
Astfel, preţul serviciilor poştale a urcat luna trecută cu 26,57%, comparativ cu mai 2023, cel al medicamentelor cu 24,15%, iar cel al detergenţilor cu 23,70%.
Alimente mai scumpe
În ceea ce priveşte mărfurile alimentare, acestea s-au scumpit, în medie, cu 1,24% comparativ cu mai 2023. Cele mai mari creşteri de preţuri s-au înregistrat la conservele din fructe (10,01%), vin (8,82%) şi alte produse alimentare (8,67%).
De asemenea, carnea și produsele din carne s-au scumpit cu 5,13%, carnea de porc cu 7%, dar și peștele cu 6,5%.
Cafea: +5,54%
Brânză: +2,89 %
Lapte și produse lactate: +0,75%
Fructe proaspete: +0,53%
Ieftiniri au fost consemnate la făină (-30,51%), produse de morărit (-29,16%) şi la mălai (-27,42%).
Faţă de luna aprilie 2024, cel mai mult s-au scumpit margarina (2,14%), fructele proaspete (1,51%) şi cartofii (1,48%). Pe de altă parte, alte legume şi conserve de legume au fost mai ieftine cu 2,82%, în mai 2024 faţă de luna anterioară, legumele şi conserve de legume cu 2,23% şi făina cu 1,22%.
La capitolul mărfuri nealimentare, în mai 2024, faţă de mai 2023, cel mai mult s-au scumpit medicamentele, cu 24,15%, detergenţii, cu 23,70%, şi articolele medicale 20,52%. În schimb, gazele au costat cu 17,89% mai puţin, energia electrică s-a ieftinit cu 5,95%, iar energia termică a consemnat o scădere a preţului de 0,9%.
Faţă de luna precedentă, în mai 2024, tutunul şi ţigările au costat mai mult cu 1,30%, detergenţii au consemnat un plus de 1,01%, iar articolele chimice au fost mai scumpe cu 0,74%. Potrivit INS, la această categorie ieftiniri s-au înregistrat la gaze, 7,95%, combustibili, 0,99% şi la energia electrică, de 0,84%.
În ceea ce priveşte serviciile, în ultimul an cel mai mult au crescut tarifele pentru serviciile poştale cu 26,57%, serviciile de transport aerian (21,37%) şi apă, canal şi salubritate – plus 15,48%. Nu s-au înregistrat ieftiniri.
În mai 2024, faţă de luna anterioară, scumpiri au fost consemnate la serviciile de transport aerian (21,31%), cele de transport interurban (alte feluri de transport) (1,19%) şi la plata cazării în unităţi hoteliere (1,18%). Nici la această categorie nu s-au înregistrat ieftiniri.
Banca Naţională a României (BNR) a revizuit în creştere, la 4,9%, de la 4,7% anterior, prognoza de inflaţie pentru finalul acestui an, şi anticipează că aceasta va ajunge la 3,5% la sfârşitul lui 2025, potrivit datelor prezentate luna trecută de guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.