Rășinărean pus sub control judiciar după ce a băgat un bărbat în spital

La data de 18 iunie, în jurul 19:33, o femeie a apelat 112 sesizând că pe str. Ștezii din Rășinari se află căzută pe stradă o persoană de sex masculin care prezintă urme de violență la nivelul capului.

La fața locului s-au deplasat de îndată polițiști din cadrul Secţiei nr. 1 Poliţie Rurală Şelimbăr, care în urma verificărilor efectuate au stabilit că victima (52 de ani, din Botoșani), ar fi fost agresată prin lovirea cu un corp contondent de către un bărbat de 50 de ani, din Rășinari. Localnicul de 50 de ani le-a declarat polițiștilor că între ei a avut loc o discuție în contradictoriu, pe fondul consumului de alcool, pe fondu căreia l-a agresat pe bărbat.

Echipajul SAJ prezent la fața locului, a transportat victima, conștientă, la Spital.

În urma probatoriului administrat, la data de 20 iunie, procurorul care supraveghează urmărirea penală din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva bărbatului din Rășinari pentru săvârșirea infracțiunii de infracțiunii de lovire sau alte violențe, precum și măsura preventivă a controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*