Rareș Bogdan, în spatele campaniei TikTok care l-a promovat pe Călin Georgescu

Mai multe surse din Partidul Național Liberal îl indică pe europarlamentarul Rareș Bogdan ca fiind principalul coordonator al campaniei de pe TikTok care l-a sprijinit pe candidatul Călin Georgescu în alegerile prezidențiale din 2024.

foto: Rareș Bogdan facebook

Informația apare în raportul serviciului secret al Ministerului Afacerilor Interne, document prezentat în ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării din 28 noiembrie 2024 și făcut public pe 4 decembrie, scrie Monitorul de Cluj.

Dezvăluiri despre campania TikTok din alegerile prezidențiale

Campania pe TikTok cu hashtag-ul „Echilibru și Verticalitate”, care a strâns 2,4 milioane de vizualizări și l-a promovat pe Călin Georgescu, a fost realizată prin firma Kensington. Compania susține că aceasta a fost de fapt o deturnare a campaniei originale numite „Echilibru și Seriozitate”, care era destinată promovării candidatului PNL Nicolae Ciucă.

Conform Snoop, campania #EchilibrușiVerticalitate, menționată în CSAT, a fost finanțată din banii PNL. Aceasta a fost „identică cu campania Frate pentru Frate derulată de Federația Rusă în Ucraina”, înainte de invazie, a susținut documentul CSAT.

Este doar una dintre campaniile exemplu furnizate de CSAT publicului în privința intervenției plătite, dar nedeclarate, în favoarea lui Călin Georgescu.

„Au existat și exemple diferite în rapoartele SRI, care a susținut ideea unei intervenții statale, prin construirea cu mult înainte a unei rețele de sute de alte conturi de Facebook, activate în campania prezidențială din 2024”, arată Snoop.

Rareș Bogdan, inițiatorul unei campanii controversate de pe TikTok

„Liderii care s-au ocupat de campania lui Ciucă au fost Dan Motreanu, Rareș Bogdan, Lucian Bode, Ciprian Ciucu. Bode a fost pe organizare, Motreanu a fost plecat foarte mult timp alături de Ciucă prin țară, iar la București a rămas Rareș Bogdan cu comunicarea. El s-a văzut cu cei de la FameUp și cu Kensington”, susține unul dintre liberalii care a discutat cu Snoop, sub condiția anonimatului.

Comments are closed.

Descoperă mai multe la Ziarul Mesagerul de Sibiu

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura