Rămășițele regelui Carol al II-lea vor fi reînhumate

Sicriul cu rămăşiţele pământeşti ale Regelui Carol al II-lea va fi înhumat sâmbătă, 9 martie, la ora 12:00, în cadrul unei ceremonii religioase şi militare, în Noua Catedrală Arhiepiscopală şi Regală de la Curtea de Argeş.

Potrivit unui comunicat al Biroului de Presă al Casei Majestăţii Sale Custodelui Coroanei, remis astăzi, MS Margareta va fi reprezentată la ceremonia funerară de principele Radu. De asemenea, vor lua parte principesa Sofia şi principesa Maria.

Ceremonia funerară va începe cu un serviciu religios oficiat în Vechea Catedrală şi se va încheia cu ceremonia înhumării în Noua Catedrală Arhiepiscopală şi Regală. Îşi vor da concursul militarii Brigăzii 30 Gardă „Mihai Viteazul”, precum şi cei ai Batalionului Vânători de Munte 33 „Posada” din Curtea de Argeş.

Televiziunea Română va transmite în direct ceremonia funerară a Regelui Carol al II-lea, precizează sursa citată.

În anul 2003, după o jumătate de secol de la trecerea la cele veşnice a Regelui Carol al II-lea, în Portugalia, rămăşiţele sale pământeşti au revenit în România, fiind depuse într-o capelă a Mânăstirii Curtea de Argeş, mai informează Biroul de Presă al Casei Majestăţii Sale Custodelui Coroanei.

Primul născut al regelui Ferdinand I al României și al soției sale, regina Maria, Carol al II-lea (n. 15 octombrie 1893 – d. 4 aprilie 1953) a fost regele României între 8 iunie 1930 și 6 septembrie 1940. A fost tatăl ultimului rege al României, Mihai I.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*