Deputatul Raluca Turcan, președintele PNL Sibiu a anunțat astăzi că cele două proiecte de lege pe care le-a inițiat pentru combaterea dependenței de jocuri de noroc au fost adoptate în plenul Senatului.
„Cele două proiecte de lege pe care le-am inițiat pentru combaterea dependenței de jocuri de noroc au fost adoptate în plenul Senatului, deși în comisie primiseră raport de respingere. Mulțumesc colegilor senatori!
Mă bucur că demersului meu i s-au raliat parlamentari din toate partidele de la guvernare – USR, PSD și UDMR – care au înțeles că protecția tinerilor trebuie să fie mai presus de orice dispută politică.
Primul proiect prevede creșterea vârstei minime de acces la jocurile de noroc de la 18 la 21 de ani, o măsură necesară pentru a reduce vulnerabilitatea tinerilor la comportamente adictive într-o perioadă critică de dezvoltare.
Al doilea proiect introduce reguli ferme pentru publicitate: eliminarea reclamelor online la jocuri de noroc între orele 6:00 și 24:00, la fel ca în audiovizual, și interzicerea totală a folosirii persoanelor publice în promovarea acestora, indiferent de platformă. Nu mai permitem ca imaginea unor vedete să fie folosită pentru a atrage adolescenți către un risc major.
Profitul industriei jocurilor de noroc nu poate fi construit pe vulnerabilitatea copiilor și tinerilor.
Conform celui mai recent studiu al Salvați Copiii 14% dintre elevii de liceu au încercat jocuri de noroc în ultimul an, 27% consumă alcool, 24% energizante, 19% fumează țigări, iar 16% vapează. Un copil din zece are în familie o persoană dependentă de jocurile de noroc. Dependența este o problemă de sănătate mintală și are nevoie de reglementări clare și măsuri urgente. Aceste două inițiative legislative au fost depuse în urma celor două dezbateri organizate la București și Sibiu alături de specialiști în domeniul sănătății, reprezentanți ai autorităților locale și centrale, reprezentanți ai elevilor și parinților.
Sper ca aceste proiecte să fie dezbătute și votate rapid în Camera Deputaților, astfel încât să devină lege cât mai curând. Protecția tinerilor nu poate fi amânată”, a anunțat Turcan.












