Situația depresiei în rândul copiilor din România devine tot mai îngrijorătoare. În cadrul unei conferințe de presă, Raluca Turcan a prezentat câteva date privind numărul cazurilor noi de depresie la copii a crescut în ultimii patru ani, de la 751 în 2020 la 1.529 în 2024.
Maria-Antonia OANA
În județul Sibiu, creșterea a fost de aproape șapte ori de la 4 cazuri în urmă cu patru ani la 29 cazuri în 2024. Cele mai afectate zone sunt Iași (386 cazuri), București (138), Neamț (87) și Timiș (82). Deputata subliniază că în întreaga țară, cazurile de depresie în rândul copiilor cu vârste între 5 și 19 ani s-au dublat.
Un factor care contribuie la această situație sunt sălile cu jocuri de noroc: „Jocurile de noroc nu sunt un rău necesar sunt o agresiune directă asupra vulnerabilității psihice a copiilor noștri”, a spus Raluca Turcan în cadrul conferinței.
Raluca Turcan atrage însă atenția că realitatea ar putea fi mult mai gravă decât indică statisticile oficiale. Din 10.000 de medici de familie aproximativ 2.000 nu au raportat niciun caz de depresie.
„Voi continua să lucrez cu organizații, medici de familie și specialiști pentru a aduce soluții noi la această problemă. Voi propune mecanisme de raportare mai clare, sprijin pentru terapii accesibile și reguli mai stricte pentru jocurile de noroc. Vreau acțiune rapidă. Copiii nu pot aștepta”, a subliniat Deputatul PNL Raluca Turcan.











