Raluca Turcan, ministrul Muncii și liderul PNL Sibiu, s-a vaccinat la Spitalul Universitar de Urgenţă „Dr. Carol Davila“ din Capitală.
„M-am vaccinat astăzi (n.r. ieri), la Spitalul Universitar de Urgenţă Dr. Carol Davila, după un an de zile în care am fost îngrijorată pentru sănătatea familiei și a celor din jur. Cu aproximativ 11 luni în urmă, când am avut primul caz confirmat de Covid în România, ne gândeam cu toții când va veni momentul unei soluții gratuite și simple pentru ca viețile noastre să revină la normal. Acea soluție este vaccinarea și astăzi trăim acest moment“, a transmis Raluca Turcan pe rețeaua de socializare.
Vaccin gratuit
Potrivit ministrului Muncii, în România, campania de vaccinare se derulează foarte bine. „Suntem pe locul 6 la nivel european, din perspectiva persoanelor vaccinate și care s-au înscris la vaccinare și lucrul acesta ar trebui să dea curaj tuturor. Avem acum acces la vaccin gratuit și simplu, care poate să permită tuturor să respecte atât sănătatea personală, cât și sănătatea celor din jur, să contribuie la reluarea vieților noastre de odinioară, să repornim economia și să ne reluăm mobilitatea“, arată Turcan.
Procente încurajatoare
Ministrul spune că a făcut o evaluare a modului în care s-a derulat prima etapă de vaccinare pentru personalul de îngrijire la domiciliu și personalul din centrele rezidențiale pentru vârstnici. „Până în momentul de față, aproximativ 46% din categoria personalului din prima etapă s-a vaccinat sau și-a exprimat opțiunea pentru vaccinare. Pentru etapa a doua, care include beneficiarii din centrele rezidențiale – persoanele peste 65 de ani și pe cele cu boli cronice – un procent de 57% s-au vaccinat sau au optat pentru vaccinare. Sunt procente încurajatoare, dar care ne îndeamnă la o intensificare a bunei informări cu privire la necesitatea vaccinării“, transmite ministrul Turcan.