Raluca Turcan se ține de cuvânt și propune un nou proiect de lege de eliminare a suprataxării contractelor part-time. ”Modul în care sunt taxate contractele cu timp parţial este o inechitate. Suprataxarea este o măsură profund injustă”.
FOTO: PNL Sibiu
Deputatul PNL Raluca Turcan a anunțat că PNL a depus în Parlament un nou proiect de lege de eliminare a suprataxării contractelor part-time. Turcan a anunțat încă din momentul modificării legii că va apela la toate mijloacele legale pentru ca aceste contracte să nu fie supra-impozitate.
Liderul PNL Sibiu arată încă o dată că modul în care sunt taxate în prezent contractele cu timp parțial este o inechitate şi este o măsură profund injustă.
„Sute de mii de oameni sunt afectați de prevederile actualei legi. Prin această inițiativă situația lor se poate îndrepta. Multe contracte de muncă vor fi scoase din economia subterană şi încasările la bugetul consolidat vor crește”, a spus Raluca Turcan în Parlament. Ea a precizat că „PNL consideră că munca trebuie încurajată și nu suprataxată”.
„Este foarte important să susținem mai mult România care muncește. Atunci când ceva nu merge trebuie să avem inteligenta și flexibilitatea să admitem și să corectăm. Modul în care sunt taxate în prezent contractele cu timp parțial este o inechitate și este o măsură profund injustă”, a mai afirmat fostul ministru.
Conform proiectului, sunt sute de mii de oameni afectați de prevederile actuale ale legii, iar prin această inițiativă situația lor se va îndrepta, multe contracte de muncă vor fi scoase din economia subterană, încasările la bugetul consolidat vor crește, iar presiunea bugetară a asistenței sociale va scădea.
”Modul în care sunt taxate, în prezent, contractele cu timp parțial de muncă creează o mare inechitate, fiind o măsură profund injustă. Este o nedreptate să suprataxezi un angajat care lucrează doar câteva ore pe zi”, susține Turcan.
Liberalii explică faptul că deși Ministerul de Finanțe și-a propus colectarea mai multor bani la buget, rezultatul este exact opus. ”Munca la negru este încurajată, crește numărul șomerilor, iar oamenii care lucrează pe bani puțini sunt cei mai afectați. Măsura și-a mai demonstrat ineficiența și în urmă cu câțiva ani. La momentul introducerii ei, măsura a fost justificată de argumentul taxării celor care lucrează la negru. Combaterea muncii la negru se face prin realizarea de către instituțiile de control ale statului a îndatoririlor de serviciu, nu prin penalizarea celor care lucrează câteva ore pe zi”, mai spune Turcan.
Prin noul proiect se propune ca baza de calcul pentru contribuția la asigurările sociale de sănătate (datorată de către persoanele fizice care obțin venituri din salarii sau asimilate salariilor, în baza unui contract individual de muncă cu timp parțial) să fie reprezentată de venitul efectiv realizat. Astfel, se renunță la raportarea la salariul de bază minim brut pe țară, care are o valoare mai mare decât venitul brut realizat de contribuabil.
”Dacă legea nu este modificată acum, vor fi loviți sute de mii de oameni care vor rămâne fără asigurări de sănătate, care vor avea perioade de gol în contribuțiile la piloanele de pensii I și II și care vor rămâne fără vechime în câmpul muncii”, spune Turcan.
Inițiativa PNL a fost depusă la Camera Deputaților și va intra în dezbaterea Comisiei de specialitate, care în acest caz este cea de Muncă și Protecție Socială. Ca inițiatori suntem deschiși la sugestii, așteptăm amendamente care să îmbunătățească acest proiect. Sperăm ca raportul Comisiei de Muncă și celelalte avize necesare să fie primite într-un timp scurt, pentru a intra mai repede la votul din plen. ”Sute de mii de oameni așteaptă această modificare”, menționează deputatul de Sibiu.