Ministrul Raluca Turcan a prezentat sâmbătă, în cadrul unei conferințe de presă organizată la Sibiu, principalele investiții derulate în județ prin programe cu finanțare guvernamentală.
Turcan a enumerat beneficiile aduse de Programele Naționale de Dezvoltare Locală (PNDL) și Anghel Saligny în Sibiu, până în acest moment: peste 165 de proiecte în infrastructură, educație, sănătate, în valoare de peste 800 milioane lei, iar prin Programul Anghel Saligny, Sibiul a atras peste 1,1 miliarde lei pentru 98 de proiecte de drumuri, apă-canal, gaze.
”Știți, că noi, liberalii, am susținut tot timpul că pentru a crește standardul de viață al sibienilor este nevoie să ne luptam să aducem în județ, nu numai investiții străine de calitate, ci și investiții publice materializate în drumuri rapide și moderne, trotuare refăcute, școli reabilitate, spitale dotate, rețele de utilități la care doar am sperat și astăzi, în cele mai multe situații, acestea sunt realizate.
Toate acestea sunt posibile pentru ca PNL deține președinția Consiliului Județean cu Daniela Cîmpean, majoritate in Consiliul Județean, primari destoinici, cu proiecte. Acestea sunt realitate pentru ca a existat sprijin guvernamental, guverne concentrate le investiții și sprijin pentru autoritățile locale, indiferent de culoarea politica. Toată echipa PNL Sibiu, la nivel local sau național a urmărit dezvoltarea în interes public, pentru viața de zi cu zi a oamenilor”, a transmis Raluca Turcan.
”Avem și soluții și proiecte să ducem Sibiul mai departe”
Ministrul a salutat votul pentru alocarea suplimentară de 15 miliarde lei pentru PNI Anghel Saligny și a criticat poziția USR de a se opune acestui program.
”5 miliarde lei s-au acordat pentru 105 obiective majore de investiții admise pentru finanțare prin POIM, pentru care s-au făcut documentații de către autoritățile locale, dar care au depășit bugetul Programului Infrastructură Mare și trebuie realizate. Nu era păcat să nu găsim finanțare pentru acestea?
Sibiul este beneficiar prin proiectele de gaz în Rășinari și Gura Râului.
Salut votul favorabil al colegilor parlamentari și nu pot să remarc faptul că au fost și 39 de voturi împotrivă! Cine a votat împotrivă? Cred că știți deja!
Parlamentarii USR și unii deputați neafiliați în alianță cu USR, adică același partid care s-a opus implementării celui mai curajos program național de investiții pentru comunitățile locale!
Să nu uităm că PNL și-a pus mandatul pe masă pentru ca investițiile esențiale la nivelul comunelor, orașelor și județelor să aibă o sursă sigură de finanțare, iar astăzi, acest program este unul de succes!”, a mai spus Raluca Turcan.
Turcan a subliniat că PNL prin aleșii săi asigură o dezvoltare echilibrată a județului prin atragerea de fonduri pentru proiecte de utilități, infrastructură și educație.
Totodată, a prezentat o statistică privind dezvoltarea economică a județului Sibiu.
”PIB/locuitor în 2007, la momentul aderării la UE, era de 21,3 mii lei, iar până în 2020 s-a triplat, ajungând la peste 59 mii lei, și anul acesta va fi aproape de 4 ori mai mare decât de la aderarea la UE.
Câștigul salarial mediu net/bani în mână (oct. 2023) în Sibiu este mai mare decât media națională (4.893 lei la Sibiu față de 4.692 media națională).
Rata șomajului printre cele mai mici din țară – 2,7%. Dimpotrivă, o mare provocare este lipsa forței de muncă pentru antreprenorii sibieni.
Rezultatele sunt bune, dar noi, PNL Sibiu, vrem și mai mult! Și avem și soluții și proiecte să ducem Sibiul mai departe”, a mai spus Raluca Turcan.
Ultimele investiții din județul SibiuI
I. PNDL (Programul Național de Dezvoltare Locală)
– 47 de comune și orașe din Sibiu au înființat sau extins rețele de apă și canalizare;
– Sute de km de drumuri județene, comunale și străzi orășenești au fost modernizate în cca. 35 de localități sibiene;
– 13 unități sanitare (dispensare, clinici, secții de spital) au fost dotate sau reabilitate;
– 16 creșe, grădinițe, școli sau licee reabilitate sau modernizate;
PNDL, prin cele 2 etape, a însemnat pentru Sibiu investiții publice extrem de utile în valoare de 832 milioane lei, din care 790 au fost deja plătiți și puțin peste 42 milioane vor fi decontate în perioada imediat următoare.
II.Programul Național de Investiții Anghel Saligny – program pentru care PNL a pus mandatul pe masă
– 98 de proiecte de investiții finanțate pentru drumuri, poduri, apă și canalizare, cu o valoare totală de peste 927 milioane de lei (66 de obiective în valoare de 584 milioane lei sunt deja contractate și deja s-au decontat 105 milioane lei)
– 18 proiecte pentru distribuție gaze naturale, cu o valoare de peste 176 milioane de lei. 1 proiect major în valoare de 33 milioane de lei (la RĂȘINARI, contractat în februarie) a fost preluat în acest Program pentru că nu mai putea fi finanțat prin POIM (nu mai erau fonduri);
– Prin PNDL și PNI Anghel Saligny Sibiul s-a modernizat cu proiecte de peste 2 miliarde de lei
– 90% din UAT-urile din județul Sibiu au cel puțin un proiect finanțat prin Anghel Salingny și toate UAT din Sibiu au beneficiat de acest program.