Într-o conferință de presă desfășurată astăzi la sediul PNL Sibiu, Raluca Turcan, președintele PNL Sibiu și ministru al Culturii, a criticat dur opoziția formată din AUR și SOS, etichetate drept „extremmiste”, pe de-o parte, și „Alianța a Neputinței”, formată din USR, PMP și FD pe de altă parte.
Foto: Mesagerul de Sibiu
„Pe de o parte, avem un coctail Molotov, format din AUR și SOS, al cărui efect este să arunce în aer țara și să provoace haos în societate. Dacă până acum, Simion și Șoșoacă au fost priviți ca un fapt divers, ca o glumă proastă a scenei politice din România, de la o vreme această glumă a început să se îngroașe.
Forțele extremiste s-au transformat într-un real pericol pentru că, dincolo de scandal, ele încearcă, mai nou, să ne slăbească și să ne decupleze de Uniunea Europeană și NATO. Este o agendă îndreptată împotriva României și a unui viitor mai bun pentru familiile și comunitățile locale din țara noastră.
Aderarea la Alianța Nord-Atlantică și la Uniunea Europeană a însemnat, pentru noi toți, garanția securității și fonduri europene pentru dezvoltare. Fără aceste două elemente – siguranța și fonduri de dezvoltare – România ar fi fost o potențială victimă a Rusiei, în brațele căreia ne împing Simion și Șoșoacă.
În Sibiu poate vedea oricine ce au însemnat fondurile europene pentru municipiu și județ. De la reabilitări de clădiri, creșe, scoli mai bune, până la drumuri cu mai puține accidente și mai puțin timp în trafic.
Românii și sibienii trebuie să fie, așadar, conștienți de pericolul pe care îl reprezintă extremismul, care vine deghizat în haine naționale și în fals patriotism”, a declarat Raluca Turan.
Tot ea a etichetat alianța formată din USR, PNP și Forța Dreptei ca fiind o „Alinață a Neputinței”, deoarece partidele are o compun au arătat „nepricepere atunci când s-au aflat la guvernare”.
„Pe de altă parte, Opoziția politică este reprezentată de Alianța Neputinței, formată din USR, PMP și FD. Spun a Neputinței, pentru că această Alianță a fost gândită să salveze cariera politică a politicienilor celor trei partide, nu pentru a veni cu o ofertă serioasă în fața românilor.
Dar mai este o Alianță a Neputinței și pentru că partidele care o compun, inclusiv USR, au arătat nepricepere, atunci când s-au aflat la guvernare, în gestionarea proiectelor mari pentru țară. Iar acum aceste partide vin și dau lecții.
Dublele standarde pe care le practică liderii acestor partide, inclusiv în materie de corupție, lipsa de experiență administrativă, fundamentele ideologice contradictorii, care deja creează tensiuni la nivelul activelor celor trei formațiuni, sunt argumente care arată că și această parte a Opoziției este inadecvată pentru România.
Dacă extremismul este periculos pentru agenda sa, Alianța Neputinței este periculoasă pentru lipsa ei. Și unii, și ceilalți ar face rău României. De aceea, și aici, la Sibiu, și in România, această opoziție trebuie ținută cât mai mult în opoziție!
Atat alianța neputinței, cât și cea otrăvită a extremismul vor aduce in fata oamenilor scandaluri, atacuri, insulte, tot ce e mai urat. Pentru că altceva nu au ce oferi: nici proiecte, nici soluții alternative reale, aplicabile. Doar insulte și acuzații!”, a conchis Raluca Turcan.