Prim-vicepreşedintele Partidului Naţional Liberal (PNL), Raluca Turcan, a lansat vineri o petiţie online pentru demiterea ministrului Sănătăţii, Florian Bodog, şi a preşedintelui Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, din cauza lipsei vaccinurilor.
„PNL Sibiu lansează o petiţie de demitere a ministrului Sănătăţii şi a lui Liviu Dragnea din cauza lipsei vaccinurilor. După 6 luni de guvernare PSD, avem aproape 500.000 de copii nevaccinaţi. Centrul National de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile a confirmat faptul că, la data de 31 mai, aveam un număr record de copii nevaccinaţi: 11.973 nevaccinaţi cu BCG, 27.499 cu hepatitic B pediatric, 89.990 cu hexavalent, 164.828 cu ROR, 109.286 cu tetravalent şi 88.112 cu difterotetanic. Din cauza nepăsării şi iresponsabilităţii, România a ajuns un focar epidemiologic de rujeolă. Avem 7.500 de bolnavi de rujeolă, iar numărul deceselor a crescut la 31. România a ajuns un stat complice la moartea cu zile a zeci de copii”, a declarat Raluca Turcan, într-o conferinţă de presă.
Întrebată ce crede despre părinţii care refuză vaccinarea copiilor, deputatul PNL Sibiu a afirmat: „Cred că părinţii trebuie să fie obligaţi şi să răspundă foarte sever în faţa legii, dacă refuză să-şi vaccineze copiii. Cred că trebuie un sistem legal care să oblige părinţii să-şi vaccineze copiii, iar dacă refuză lucrul acesta, atunci să îşi asume întreaga răspundere pentru îmbolnăvirea propriilor copii şi a celor din jurul copiilor care sunt contaminaţi cu bolile respective. Şi cred, de asemenea, ca obligativitate la acest sistem foarte strict de vaccinarea copiilor, ca statul să îşi facă datoria. Pentru că nu poţi să obligi părinţii să îşi vaccineze copiii, iar statul să nu pună la dispoziţia părinţilor vaccinurile obligatorii”.
În context, Turcan a cerut ministrului Sănătăţii, Florian Bodog, să prezinte măsurile luate împotriva celor care se fac vinovaţi de moartea celor 31 şi dacă stocul de vaccin cumpărat luna trecută este suficient pentru a ajunge la fiecare copil şi, totodată, solicită clarificări referitor la situaţia legii privind obligativitatea vaccinării.
PNL Sibiu a lansat petiţia privind vaccinurile, la adresa: https://www.petitieonline.com/semneaz_pentru_demiterea_vinovailor_de_lipsa_vaccinurilor#form
Până la această oră, petiția a adunat 133 de semnături.