„De Ziua Națională Constantin Brâncuși, cel mai mult îmi doresc ca programul <Temelii Culturale> să fie dus mai departe, cu seriozitate și ritm susținut”, transmite Raluca Turcan.

Foto: Raluca Turcan / Facebook
„Am inițiat și semnat acest proiect care vizează nu doar reabilitarea unor clădiri, ci consolidarea temeliilor culturale ale României. Am asigurat finanțarea necesară pentru refacerea si punerea în valoare a 14 obiective majore de patrimoniu, printre care se află și restaurarea Muzeului Național „ConstantinBrâncuși” din Târgu Jiu – un reper esențial pentru înțelegerea operei și moștenirii marelui sculptor.
Guvernul condus de Ilie Bolojan a aprobat împrumutul de 140 de milioane de euro, sumă dublată din bugetul de stat. Cele 280 de milioane de euro reprezintă o investiție istorică în patrimoniul României – în monumente, muzee, situri și ansambluri care spun cine suntem și ce lăsăm mai departe.
Aceste investiții trebuie realizate acum. Resursele există, iar patrimoniul nu trebuie pus „în așteptare”. Este nevoie de turație maximă în implementare, de profesionalism, de respectarea termenelor, pentru că fiecare întârziere înseamnă pierdere de valoare culturală.
Includerea Ansamblului „Calea Eroilor” pe lista patrimoniului mondial UNESCO confirmă, încă o dată, valoarea universală a moștenirii lăsate de Constantin Brâncuși. Coloana fără Sfârșit, Poarta Sărutului și Masa Tăcerii sunt capodopere ale artei moderne universale, iar responsabilitatea noastră este să le protejăm, să le punem în valoare și să le transmitem generațiilor viitoare”, a postat parlamentarul sibian.











