Prim-vicepreşedintele PNL Raluca Turcan a declarat ieri că România se află, de trei ani, într-o stare de asediu nedeclarată şi a catalogat acţiunile PSD drept „forme de gangsterism politic”.
„Trei ani de zile ne-am aflat sub asediul celei mai virulente forme de gangsterism politic practicate de PSD. Klaus Iohannis şi PNL au dus una dintre cele mai dure lupte politice din ultimii 30 de ani. Ne-am aflat într-o stare de asediu nedeclarată. Democraţia, statul de drept au fost atacate la temelie cu un singur scop: ca prin pârghii legislative, instituţiile statului să fie controlate, subordonate şi puse la picioarele infractorilor din spatele liderilor politici ai PSD. Klaus Iohannis a fost, în toată această perioadă, o ancoră de stabilitate şi în timp ce reprezentanţii PSD din Parlament şi din Guvern atacau instituţiile, atacau drepturile fundamentale ale românilor, atacau românii, atacau partenerii internaţionali, companiile private, Klaus Iohannis şi PNL le-au făcut viaţa un coşmar celor care au dorit să acapareze România”, a spus Turcan.
Aceasta a mai afirmat că social-democraţii au dat legi ca să îi scape pe corupţi, au dat drumul la 19.000 de infractori periculoşi pe stradă şi „i-au apăsat pe oameni cu povara unui trai mai scump”.
„De trei ani, România este campioană în Uniunea Europeană la creşterea preţurilor. Şi-au pus pilele şi clienţii pe funcţii plătite într-o lună cu leafa unui om de rând pe un an. Nu le-a păsat de spitale, unde oamenii mor cu zile. Adevărul gol goluţ este că, aproape trei ani, au guvernat împotriva românilor. Pe preşedintele votat de romani l-au sabotat, pe cetăţeni i-au dispreţuit, minţit şi furat. PSD a dat naştere unui stat care lucrează împotriva românilor. De aceea, PSD trebuie înlăturat de la putere. Oricine au fost liderii, crezul politic a fost unul singur: că România le aparţine. Odată cocoţaţi pe funcţii, au vrut tot mai mult, în dispreţul interesului public. Vom schimba toate aceste lucruri! PSD va plăti, la vot, factura tuturor şanselor ratate pentru ţară”, a afirmat preşedintele PNL Sibiu.
Turcan i-a îndemnat pe cei circa 1.500 de membri şi simpatizanţi ai PNL prezenţi în sală să înceapă să convingă „fiecare om, din fiecare oraş şi sat al României”, să vina la vot pentru preşedintele Iohannis.
„Klaus Iohannis este un preşedinte bun şi eficient într-o Românie europeană. Un preşedinte bun este acela care garantează românilor din toată lumea drepturile lor fundamentale. La rândul lor, românii şi-au sprijinit preşedintele atunci când valorile democratice au fost puse grav în pericol. Au spus „da” la referendum. Au fost alături de preşedinte pentru că aşa este normal”, a mai afirmat Turcan.