Raluca Turcan: „În aceste pachete se regăsesc proiectele pentru care am depus extrem de mult efort în ultimii 10 ani” (CP)

În ultimii 12 ani, Legea Educaţiei Naţionale a suferit aproape 400 de modificări, iar acum România are un proiect de ţară matur, modern şi pregătit a fi pus în practică, spune liderul PNL Sibiu.

Foto: PNL Sibiu

„Iar asta este în primul rând meritul preşedintelui Klaus Iohannis, care a insistat pentru demararea și punerea în practică a acestui proiect. Alături de specialişti în ştiinţele educaţiei şi reprezentanţi ai societăţii civile mă bucur să fiu și eu parte din acest demers.

Am apreciat și încurajat munca şi implicarea profesioniştilor din mediul educaţional, a practicienilor din şcolile noastre, pentru a face din acest proiect o lege care să reseteze educaţia din ţara noastră.

Am votat în Camera Deputaților Legile Educației și odată cu asta am satisfacția să anunț că în aceste pachete se regăsesc proiectele pentru care am depus extrem de mult efort în ultimii 10 ani.

Vorbesc aici despre: masă la școală; masteratul didactic; reducerea violenței în școli și a abandonului; vor exista 1 milion de burse școlare în fiecare an; transport gratuit; învățământul dual și platformă educațională online pentru elevi”, explică Raluca Turcan.

„Libertatea academică și autonomia universitară vor fi literă de lege”

Legea învățământului superior vine în sprijinul studenților, profesorilor, cercetării și dezvoltării unor programe care să pregătească viitorii absolvenți noilor provocări din societate și piața muncii, susține deputatul de Sibiu.

„Atrăgeam atenția în urmă cu ceva timp că jumătate dintre studenții care se înscriau la o facultate ajungeau să o abandoneze în primul an. Astăzi putem vorbi de un nou Program Național de Reducere a Abandonului Universitar, prin care se va sprijini tranziția de la învățământul secundar superior la învățământul universitar. În plus, se vor face demersuri pentru reînmatricularea studenților, de tip „A doua șansă”.

Am introdus învățământului superior dual și a posibilității constituirii de consorții pentru învățământ dual. Această măsură se bucură inclusiv de o alocare consistentă din fonduri europene.

Studenții care vor urma masterul didactic vor primi o bursă egală cu salariul unui debutant din sistemul de învățământ.

Libertatea academică și autonomia universitară vor fi literă de lege.

Profesorii vor avea parte un salariu decent, cât și de o pensie corectă.

Este adevărat că partea care ținea de salarizarea profesorilor a fost scoasă din pachetul inițial, însă ea va fi introdusă în legea salarizării unitare, unde voi susține în comisia de muncă ca Educația să fie, într-adevăr, prioritate națională”, a mai transmis deputatul de Sibiu.

 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*