Raluca Turcan, președințele PNL Sibiu a anunțat astăzi într-o conferință de presă că „există în momentul de față garanția că realizarea unui spital nou în Sibiu va avea finanțare”. Asta datorită faptului că, în ședința de guvern de miercuri a fost în primă ectură o ordonanță de urgențță prin care se majorează plafonul pentru finanțarea investițiilor spitalicești la 400 de miloane de lei.
În ședința de Guvern de miercuri am avut în primă lectură Ordonanța de urgenă pentru finanțarea investițiilor în infrastructura spitalicească, A fost o discuție în primă lectură și în urma unor dezbateri reale, există în momentul de față garanția că realizarea unui spital nou în Sibiu va avea finanțare. Există deja o majorare a plafonului care fusese pus în transparență în momentul în care cu toții v-ați exprimat îngrijorarea și prin această majorare și prin posibilitatea finanțării inclusiv a spitalelor care au fost scoase inițial de pe lista de investiții. (…) În Sibiu, spitalul județean va avea fnanțare. Și este rezultatul unui efort uriaș pe care l-am făcut în Guvern astfel încât să nu pierdem o posibilitate de finanțare pentru această investiție extrem de importantă”, a declarat Raluca Turcan
Ministrul a precizat că încă nu au o variantă finală a acestei ordonanțe, dar acest lucru se va întâmpla în scurt timp. Și când vor avea aprobată ordonanța, „Imediat ce va fi aprobată ordonanța în forma ei finală o să prezentăm exact soluția de finanțare. Cert este că în momentul de față s-au fixat niște praguri maximale pentru fondurile europene pe care le putem primi și aceste praguri maximale permit și proiecte mari, așa cum este și spitalul din Sibiu. În momentul de față, pragul maximal pentru spitalele județene noi ar fi de 400 de milioane de euro, de la pragul care se vehiculase, de 200 de milioane de euro”, a conchis Raluca Turcan.