Președintele PNL Sibiu, Raluca Turcan a salutat semnarea Parteneriatului Strategic dintre România și Japonia, de către președintele României, Klaus Iohannis și premierul Kishida Fumio, cel mai înalt nivel de relație economică dintre două state.
Actul este cu atât mai important pentru România, cu cât acesta vine în contextul în care doar câteva state europene au o astfel de colaborare cu Japonia.
”Vizita Președintelui Iohannis în Japonia a fost una deosebit de importantă și un succes în plan diplomatic. Parteneriatul Strategic este cel mai înalt nivel de relație cu alt stat, cu legături foarte puternice pe linie economică și investițională, în primul rând. Astfel, România reușește să-și consolideze relațiile tradițional bune cu o economie importantă a lumii”, a scris Raluca Turcan pe pagina sa de Facebook.
Deputatul de Sibiu a notat și alte câteva puncte care reflectă importanța vizitei președintelui Iohannis în Japonia.
”Japonia a încheiat parteneriate strategice cu doar câteva state din Europa, printre care Marea Britanie, Franța și Polonia.
Japonia este cel mai mare investitor asiatic în țara noastră și a treia mare economie mondială după SUA și China. Cele 397 de societăți comerciale cu capital japonez în România generează în prezent peste 40.000 de locuri de muncă, iar potențialul de creștere este semnificativ, inclusiv în domeniile cu cel mai înalt nivel de inovație.
Japonia este un stat care investește și dezvoltă produse de înaltă tehnologie. Experiența acestei țări, dar și investițiile ei, pot fi, așadar, benefice pentru economia României pe termen mediu și lung.
România este interesată de colaborarea cu Japonia în domeniul energiei nucleare.
Președintele Iohannis a prezentat interesul României pentru crearea în România a unui centru de producție de optică de mare putere în sprijinul activităților experimentale cu laserul de mare putere de la Măgurele.
Președintele a arătat interesul țării noastre pentru preluarea tehnologiilor avansate pentru rezistența seismică a clădirilor”, a mai scris Raluca Turcan.
Lobby pentru Republica Moldova
În cadrul întâlnirii președintelui Klaus Iohannis cu premierul Kishida Fumio, prim-ministru al Japoniei, cei doi lideri au convenit să aprofundeze cooperarea bilaterală în domeniile economiei, științei, tehnologiei și inovării, precum și schimburile interumane.
Prim-ministrul Kishida a salutat creșterea investițiilor japoneze în diverse domenii, menționând în special construcția podului de la Brăila peste Dunăre ca un exemplu de succes al proiectului de conectivitate UE-Japonia la care participă o companie japoneză.
Totodată, ambii lideri au condamnat cu fermitate orice încercare de a schimba unilateral status quo-ul prin forță, cum ar fi agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei, despre care au spus că nu trebuie să fie tolerată niciodată, nicăieri în lume.
”Prim-ministrul Kishida a explicat că Japonia a oferit asistență în valoare de peste 13 milioane de dolari pentru persoanele evacuate din Ucraina care s-au refugiat în România, iar președintele Iohannis și-a exprimat recunoștința pentru asistența acordată de Japonia. Cei doi lideri au convenit să continue să colaboreze pentru a oferi asistență Ucrainei și vecinului său, Republica Moldova”, a transmis Cabinetul premierului Japoniei, după întâlnirea cu președintele Klaus Iohannis.