Câteva sugestii alternative, pentru domnul președinte Ciolacu, în privința majorării pensiilor:
– O majorare diferențiată a pensiilor bazate pe contributivitate, așa cum afirmă domnul președinte Ciolacu, este neconstituțională și neechitabilă. Este neconstituțională pentru că ar fi discriminatorie. Este inechitabilă pentru că pensia contributivă reflectă cât a muncit și cât a contribuit persoana în timpul vieții active. Ar fi profund nedrept să se egalizeze pensiile între cei care au realizat stagiul minim de cotizare și pensionarii care au muncit peste 40 de ani și au contribuit.
– Nu cunosc de unde își ia domnul președinte Ciolacu informațiile și vehiculează valori ale pensiilor contributive în cuntumuri la nivelul zecilor de mii de lei. Datele de la Casa Națională de Pensii Publice pentru luna octombrie 2022 ne arată contrariul, mai precis că, din cele 4.787.737 de pensii de asigurări sociale, doar 90.627 au valori mai mari de 5.000 de lei, adică 1,89%. Probabil ca se referă la pensiile speciale de care beneficiază unele categorii profesionale, în baza unor statute/legi speciale și în legătura cu care toată țara așteaptă reformele domnului ministru Budai.
Mai fac precizarea că în Parlament am depus împreuna cu mai multi colegi din PNL, pe 19 septembrie, un proiect pentru majorarea plafonului de impozitare, astfel încât toate pensiile mai mici de 3.000 de lei să nu fie impozitate. Acest ultim proiect ar permite creșterea foarte rapida a pensiilor mici, exact ce spune si dl. Ciolacu că își dorește.
Deputat Raluca Turcan