Raluca Turcan, deputat PNL: „Noi, liberalii, nu vedem educația ca pe o cheltuială bugetară, ci ca pe cea mai bună investiție publică pe care o putem face pentru viitor!”

„Anul școlar 2024/2025 debutează sub semnul mai multor măsuri adoptate la propunerea ministrului liberal al educației și cu susținerea ministrului liberal al finanțelor”, a afirmat deputatul PNL de Sibiu Raluca Turcan sâmbătă, într-o conferință de presă.

Foto: Mesagerul de Sibiu

Potrivit Ralucăi Turcan, a fost suplimentat numărul de posturi din educație cu 7.800.

„La Sibiu vom avea 340 de noi posturi didactice, auxiliare și administrative.  Justificarea majorării numărului de posturi didactice și auxiliare are la bază necesitatea creșterii calității actului de învățământ și acoperirea cu personal a investițiilor noi date în folosință sau care urmează să fie date în folosință. De exemplu:

Creștem numărul de îngrijitoare în creșe, pentru că, prin PNRR, 63 de creșe noi vor fi date în folosință în acest an școlar, precum și 98 de servicii complementare de educație timpurie.

Creștem numărul de profesori de sprijin pentru copiii cu (CES) Cerințe Educaționale Speciale.

Creștem numărul de informaticieni care să sprijine activitatea celor 1.435 laboratoare inteligente finanțate în cadrul PNRR.

Înființăm clase noi pentru familiile cu copii, care se întorc în țară.

Majorăm numărul de clase pentru învățământul tehnologic dual și învățământul postliceal, dar și pentru a reduce substanțial aglomerația din unele clase.

Creștem numărul logopezilor și al profesorilor pentru ”Școala din spital” și ”Școala la domiciliu”.

O mare satisfacție personală o reprezintă extinderea programului “Masă la școală”. Știți că acest program a debutat la inițiativa și la insistențele mele ca deputat PNL de Sibiu. În acest an școlar, o școală din trei oferă copiilor o masă în timpul programului școlar! Am majorat succesiv numărul școlilor de la 350, în anul 2022, la peste 2.200 de școli, în prezent. Astfel, aproximativ 650.000 de copii primesc o masă la școală. Vom continua, până când toate școlile vor oferi o masă în timpul programului școlar!

Așadar, investițiile pe care PNL le susține în infrastructura fizică a sistemului de educație sunt completate cu investiții în resursa umană din educație, în personalul didactic, auxiliar și administrativ” a spus Raluca Turcan.

Potrivit deputatului liberal, prin eforturile PNL, salarizarea în sistemul de educație a cunoscut o ameliorare semnificativă și rapidă. În numai 1 an, salariile din sistem au fost majorate, în medie, cu peste 50%, fiind cea mai mare majorare din ultimele decenii.

La nivelul județului Sibiu, numărul de posturi în educație a fost suplimentat cu 340, dintre care: 256 posturi didactice de predare și 84 posturi auxiliare și administrative.

„Resursa umană suplimentară pe care o aducem în educația sibiană completează investițiile în infrastructura școlară din județul nostru. Mă refer la cele peste 160 milioane de lei investiți în ultimii ani în unitățile de învățământ ( de ex. modernizarea Școlii Gimnaziale Avrig, reabilitarea Școlii Gimnaziale și a Centrului Multifuncțional Păuca, modernizarea școlii din Tilișca, modernizarea școlii din Sibiel, Săliște, reabilitarea infrastructurii școlare și a căminului cultural în Copșa Mică, reabilitarea școlilor gimnaziale din Rășinari, Râu Sadului, Agnita, Apoldu de jos, Miercurea Sibiului, Gura Râului, Șeica Mare, Colegiul Național Pedagogic Andrei Șaguna și multe altele)” a mai spus Raluca Turcan.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*