Deputatul Raluca Turcan, președintele PNL Sibiu, este de părere că, a coborî vârsta răspunderii penale pentru minori nu repară eșecurile adulților în ceea ce privește educația lor. Prevenția reală este soluția pentru a preîntâmpina crime precum cea din Cernei.
„Când un copil ajunge să comită o infracțiune gravă, nu vorbim despre <<un mic infractor>>, ci despre un eșec al adulților din jurul lui. Un copil nu se formează singur. Este modelat de familie, de școală și de mediul în care crește.
Familia este primul loc unde un copil învață ce este bine și ce este rău, unde ar trebui să primească siguranță, limite și afecțiune.
Școala ar trebui să observe primele semne de alarmă, să educe, să sprijine și să intervină. Când aceste sisteme eșuează, copilul ajunge să strige prin fapte extreme ceea ce nimeni nu a vrut sau nu a știut să audă.
Dar responsabilitatea nu se oprește aici. Poliția are un rol esențial în combaterea traficului și consumului de droguri, un fenomen care ajunge tot mai devreme în viața copiilor.
Când drogurile circulă liber în jurul școlilor și în comunități, iar prevenția și intervenția lipsesc, copiii vulnerabili devin ținte ușoare. A-i pedepsi ulterior nu înseamnă justiție, ci ipocrizie instituțională.
A coborî vârsta răspunderii penale nu repară aceste eșecuri. Nu responsabilizează copilul, ci îl stigmatizează. Îl aruncă într-un sistem construit pentru adulți, nu pentru copii, și îi taie șansele reale de recuperare. Un copil etichetat devreme ca <<infractor>> are mai multe șanse să devină exact asta.
Responsabilitatea este a familiei, a școlii, a instituțiilor statului și a societății în ansamblu.
Dacă vrem copii recuperați, nu distruși, soluția nu este pedeapsa timpurie, ci prevenția reală, intervenția timpurie și asumarea rolului nostru de adulți”, este de părere Turcan.











