Raluca Turcan, atac dur la adresa partenerilor de Guvernare: „PSD nu trage la căruța guvernării” (CP)

Într-o postare publicată astăzi pe pagina personală de socializare, deputatul Raluca Turcan, președintele PNL Sibiu condamnă vehement atitudinea partenerului de guvernare PSD care „nu trage la căruța guvernării”

sursa foto: Ralca Turcan facebook

„Oricum am analiza și interpreta, e clar pentru toată lumea: PSD nu trage la căruța guvernării. Fac aceeași politică păguboasă care ne-a adus, în mare parte, la realitatea de azi: AUR la 40% și în creștere. Partidele pro-occidentale stagnează sau sunt în scădere.
La câtă opoziție face PSD, mă mir că mai au timp să stea la guvernare:
În guvern, sabotează măsurile propuse de premier.
În Parlament, votează cot la cot cu AUR.
În CNA, după interes.
Iar în justiție, toți judecătorii promovați de PSD au votat împotriva unei legi care avea un viciu de formă fix în ograda ministrului PSD al Justiției.
Ziua guvernează cu portofolii și funcții peste tot, seara joacă rolul de opoziție. E corect?”, scrie Raluca Turcan.