Raluca Turcan a votat “ca lucrurile bune care s-au întâmplat în Sibiu și în țară să poată să continue”

În cursul acestei dimineți, Raluca Turcan s-a prezentat la secția de votare alături de cei dragi, fiind însoțită de soțul și de fiul său.

Raluca Turcan, Alegeri parlamentare

SURSA FOTO: Mesagerul de Sibiu

Raluca Turcan a votat la secția din incinta Colegiului Național Octavian Goga. “Este o zi importantă, o zi în care cu toții putem să ne unim forțele și să ținem România pe calea democratică și europeană. Am votat ca lucrurile bune care s-au întâmplat în Sibiu și în țară să poată să continue”, a declarat Raluca Turcan după ce a votat.

Fiind însoțită de soț și de fiu, reprezentantul PNL a menționat importanța pe care a avut-o mereu sprijinul în partea familiei. “E o zi importantă pentru că este și o zi de încununare a unor eforturi pe care le-am făcut în tot acest timp de când mă aflu în serviciul public și ei mi-au fost întotdeauna aproape și m-au susținut. Dacă n-aș fi avut echilibrul din partea lor, probabil că misiunea ar fi fost mul, mult mai dificilă Raluca Turcan a votat “ca lucrurile bune care s-au întâmplat în Sibiu și în țară să poată să continue”

Raluca Turcan, Alegeri parlamentare

SURSA FOTO: Mesagerul de Sibiu

Comments are closed.

Descoperă mai multe la Ziarul Mesagerul de Sibiu

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura