Bogdan Marișca și Sebastian Itu continuă să aibă o evoluție extrem de bună la Raliul Sibiului. Au câștigat toate cele 6 speciale programate în ziua a doua a competiției și se mențin pe primul loc la generalul etapei.
Din spate se apropie Vali Porcișteanu/Dan Dobre, echipaj care se bate, de asemenea, la titlul de vicecampioni. Dan Gîrtofan și Tudor Mârza nu renunță nici ei, fiind la doar două zecimi, în spatele lui Porcișteanu/Dobre.
După o primă zi senzațională, cu probe desfășurate pe Transfăgărășan, dar și Poiana Sibiului, pe noapte, echipajele s-au aliniat astăzi dimineață la startul probelor din zona Văii Hârtibaciului, din ziua a doua a Raliului Sibiului 2018. Prima probă a luat startul la ora 09:00, cu proba Bilstein, urmată de Nou Român și Chirpăr, după care, echipajele au continuat în a doua buclă. În total au avut de parcurs 49,8 de probe. Bogdan Marișca a fost de neînvins, reușind cei mai bun timp în toate cele 6 probe și cu șansele cele mai mari la titlul de câștigător, cu 3 probe speciale înainte de încheierea etapei.
Pe ultima probă desfășurată ieri, 6 octombrie, Gîrtofan a reușit să obțină același timp cu Marișca, dar rămâne pe trei la generalul etapei. Locul secund, la Raliul Sibiului, după 10 probe speciale, este ocupat de echipajul Vali Porcișteanu/Dan Dobre, cu un ecart de 48,4 secunde, față de Marișca.
La Rally 2, echipajul Cristian Sugar/ Alin Lapadusa conduce după primele 6 probe, urmat fiind de Florian Niturad/ Mihai Popa și Bogdan Modovan/Sergiu Rogozan.
Opt abandonuri s-au înregistrat în a doua zi de competiție, toate din motive tehnice, fără ieșiri în decor sau probleme deosebite.
Ziua competițională s-a încheiat în așa fel încât să ofere șansa participanților și oficialilor de la Raliul Sibiului, să participe la manifestările organizate în oraș cu ocazia aniversării a „25 de ani SMURD SIBIU” și la evenimentul legat de Centenarul Marii Uniri.
Astăzi, va fi ultima zi de competiție și va cuprinde probele speciale Aria și Ambient, programate să ia startul după ora 9:17, pe segmentul de drum dintre Rășinari și Păltiniș, însumând peste 34 de kilometri, urmând ca SuperSpeciala Autoklass, cea mai apreciată și așteptată probă de spectatori, să înceapă în jurul orei 12:30. Pentru aceasta, organizatorii au pregătit un traseu inedit, de 2,5 km, diferit de cel de anul trecut, pe traseul Sala Transilvania- Calea Dumbrăvii -Școala de Înot.
Festivitatea de premiere va avea loc pe scena din fața Sălii Transilvania, duminică, de la ora 17:00.Raliul Sibiului 2018 este un eveniment organizat de Clubul Sportiv “Aria pentru Sport” în parteneriat cu AMC Racing, club patronat de Mihai Leu.
VM