Raliul Sibiului 2021, cea de a VII-a e etapă din campionatul Național de Raliuri Betano, a debutat cu mare fast, în inima orașului iar echipajele înscrise la start au trezit urbea la viață. Parada de pe Pietonala Nicolae Bălcescu a atras mii se iubitori ai motorsportului, iar spectatorii au avut șansa să se fotografieze cu cei mai buni piloți din țară, dar și cu oaspeți din Turcia, Bulgaria, Italia. Ceata Junilor- pepiniera Junilor Sibiului au fost alături de echipaje în periplul din centrul istoric al Sibiului.
66 de echipaje din țară, dar și de peste hotare, au ajuns la Sibiu și au participat în această seară la Parada de pe Pietonala Nicolae Bălcescu. Piloții au fost însoțiți în paradă de 13 perechi de tineri din Ceata Junilor -pepiniera Junilor Sibiului- îmbrăcați în straie populare tradiționale,dând și mai multă culoare, dar și autenticitate, evenimentului. Echipajele au fost aplaudate îndelung de spectatori, iar Startul Festiv a strâns la scena din Piața Mare mii de sibieni veniți să admire maișinile de concurs.
„Mulțumesc mult publicului prezent, autorităților, care au facut eforturi supraomenești, la fel ca și noi, pentru ca astăzi totul să fie pregătit pentru start. Sper să fie o etapă frumoasă, pentru toate echipajele participante, iar cel mai bun să castige. Sunt sigur că macadamul de la Sibiu este extrem de îndrăgit și ne dorim să continuăm această tradiție mai departe. Ca organizator, pot spune că am avut alături o echipă foarte frumoasă, sper să continuăm cât se poate de mult în această formulă și chiar ne-am dorit să vă primim pe voi toți, aici la Sibiu, cu multă căldură. Îmi doresc ca atât publicul, cât și participanții, să se distreze!”, a spus Horațiu Baltador, președintele Sibiu Racing Team, organizator al Raliului Sibiului.
„Felicit organizatorii Sibiu Racing Team pentru tot ceea ce și-au propus să realizeze anul trecut, chiar în perioada pandemiei, sunt de apreciat eforturile. Iată că anul acesta ne aflăm din nou la Raliul Sibiului, în Piața Mare și mulțumim Primăriei Sibiu și Consiliului Județean Sibiu că au făcut posibil acest lucru. Apreciez tot ceea ce am văzut la Sibiu, munca depusă și efoturile imense pentru ca probele speciale să fie într-o condiția extraordinară. Sper că toți sportivii și-au făcut temele bine la recunoașteri și mi-aș dori să termine toți și să câștige cel mai bun, ca de obicei. Le urez succes tuturor, atât concurenților, cât și organizatorilor!”, a declarat Daniel Ungur, vicepreședintele FRAS.
Competiția însă începe vineri, de la ora 15:20, când echipajele vor lua startul pe primele probe cronometrate, de dimineață fiind programate testele oficiale în Dealul Gușteriței.
Echipajele vor avea de parcurs peste 28 de kilometri de macadam în prima zi pe probele speciale Cheile Cibinului Sparco, cu dlouă treceri, ziua încheindu-se cu proba regină, Șantga Școala de Șoferi Elit, pe noapte, urmând ca ziua a doua, competiția să se desfășoare pe o lungime de 84 de kilometri de probe. Sâmbătă, echipajele vor avea de străbătut câte două treceri pe probele speciale Rășinari Bucur Tuning și Șanta Școala de Șoferi Elit, raliul fiind programat să se încheie cu proba specială de la Circuitul paralel Schade Berater.
Cele mai bune echipaje vor fi premiate sâmbătă, în cadru festiv, tot în Piața Mare a Sibiului, începând cu ora 20:30.
În programul transimisiilor LIVE sunt incluse 5 probe speciale de la Raliul Sibiului 2021.
Programul transmisiilor LIVE de la Raliul Sibiului 2021:
VINERI, 30 iulie 2021
PS 1 – CHEILE CIBINULUI Sparco – start la ora 16:13, transmisie LIVE pe pagina de Facebook Raliul Sibiului, FRAS și Look Sport.
PS 2 – CHEILE CIBINULUI Sparco – start la ora 18:46, transmisie LIVE pe pagina de Facebook Raliul Sibiului, FRAS și Look Sport.
SÂMBĂTĂ, 31 iulie 2021
PS 5 – ȘANTA Școala de șoferi Elit – start la ora 11:41, transmisie LIVE pe pagina de Facebook Raliul Sibiului, FRAS și Look Sport.
PS 7 – ȘANTA Școala de șoferi Elit – start la ora 15:27, transmisie LIVE pe pagina de Facebook Raliul Sibiului, FRAS și Look Sport.
PS 8 – CIRCUITUL PARALEL Shade Berater – start la ora 16:15, transmisie LIVE pe pagina de Facebook Raliul Sibiului și FRAS.
FESTIVITATEA DE PREMIERE – start la ora 20:30, transmisie LIVE pe pagina de Facebook Raliul Sibiului și FRAS.