Peste 70 de echipaje sunt gata de start și promit un spectacol desăvârșit la Raliul Sibiului UniCredit Leasing 2017. Prezentarea oficială s-a desfășurat aseară, în Piața Mare. Campionul național îl vom afla mâine, la sfârșitul mult așteptatei probe superspeciale din centrul orașului.
Înaintea startului evenimentului, Danny Ungur, vicepreședinte FRAS și observator federal al etapei, a declarat: „Suntem aici pentru a sprijini sportivii și organizatorii, căci orașul Sibiu are o tradiție importantă în automobilism. Sperăm să avem această etapă și la anul, și mulți ani de acum înainte. Fie ca cel mai bun să câștige!”.
Un nou format se impune
Organizatorii etapei speră la un eveniment sportiv reușit și urează mult succes sportivilor. „Raliul Sibiului UniCredit Leasing 2017, în acest format, este la a doua ediție. S-a dovedit că e un raliu foarte frumos și cred că va fi printre primele trei din campionat, ca organizare. Sper să fie o reușită din toate punctele de vedere, mai ales sportiv: constanța de-a lungul sezonului trebuie să dea numele campionului național”, a spus Mihai Leu, președinte AMC Racing. „Mulțumim tuturor autorităților pentru susținere. Încercăm să reînviem Raliul Dunării de acum 30 de ani prin alegerea probelor, care aștept să fie evaluate de către sportivi, în primul rând. Noi am făcut tot ce s-a putut pentru a se repara carosabilul, iar primăriile locale ne-au ajutat foarte mult și pe partea de promovare”, a afirmat Marius Trif, director organizatoric al Raliului Sibiului UniCredit Leasing 2017.
14 speciale
Raliul Sibiului UniCredit Leasing 2017 însumează 115,6 kilometri, structurați în 14 probe speciale. Înaintea competiției, pretendenții la titlul de campion național absolut sunt veteranii Bogdan Marișca și Dan Gîrtofan. „Felicit organizatorii pentru munca depusă. Probele speciale sunt ușor atipice pentru Sibiu: par rapide, vom vedea cât de rapide în zilele următoare. Le vom parcurge cu toții, așa că nu va fi un handicap pentru vreunul dintre noi. Sibiul are posibilitatea de a închide drumurile către Poiana Sibiului și Transalpina, o zonă cu totul specială, cu probe de nivelul campionatului mondial. Schimbarea de condiții meteo e de luat în seamă și vom încerca să facem un raliu tactic, în care să ducem la bun sfârșit munca dintr-un sezon în care am avut parte de multe reușite”, a mărturisit Marișca.
Și Gîrtofan s-a declarat încântat de probele speciale frumoase de la Sibiu. „Unele sunt tehnice, altele foarte rapide. Sunt specifice acestui raliu și sper ca spectatorii să vină în număr cât mai mare. Sunt bucuros că am ajuns să ne luptăm la titlu în ultima etapă, dar în lumina evenimentelor de la Iași s-a abătut un aer negativ asupra echipajului nostru. Nu am venit aici să mă dezvinovățesc: mi-am făcut treaba ca un sportiv și îi rog pe toți cei care sunt supărați pe noi să încerce să șteargă cu buretele. În acest sezon e frumos că se decide chiar la final”, a conchis acesta.