Raed Arafat trage un semnal de alarmă: Numărul decedaților ar putea să crească

Raed Arafat a declarat la Digi24 că numărul decedaților va crește. „Cu cât crește numărul cazurilor în secțiile de Terapie intensivă, va crește și numărul deceselor, din păcate”, a spus șeful DSU.

„Cu cât crește numărul cazurilor în secțiile de Terapie intensivă, va crește și numărul deceselor, din păcate. Numărul nu va scădea. Cu cât ai mai mulți pacienți la Terapie intensivă, procentul decedaților va crește”, a spus Raed Arafat la Digi24.

„Noi ce nu înțelegem, și e o chestiune importantă… Alte țări iau măsuri serioase. Astăzi Melbourne a fost închis. Acolo este emisfera sudică, adică acum virusul are impactul lui în zonă unde e toamnă-iarnă. Și a fost închis din nou din ce înțeleg”, a mai spus șeful DSU.

Raed Arafat spune că nu se problema să se închidă iar anumite activități.

„Nu închidem acum. Pentru că înseamnă că ne întoarcem din nou la toate aspectele care necesită starea de urgență. Și asta înseamnă că populația care și-a pierdut răbdarea va fi supusă din nou unui mecanism de închidere”, a precizat medicul.

„Noi am încercat acum să rezolvăm problema pe măsura de respectare a regulilor și totuși vedem creșterea asta. Avem un vid legislativ, fără discuție”, a adaugat Arafat.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*